Business Internaţional

Merkel şi Cameron nu cred în pactul fiscal menit să salveze zona euro şi să oprească răspândirea crizei datoriilor suverane

Merkel şi Cameron nu cred în pactul fiscal menit să salveze zona euro şi să oprească răspândirea crizei datoriilor suverane

Autor: Alexandra PELE

08.06.2012, 11:29 710

Liderii europeni continuă să testeze răbdarea investitorilor străini. Cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron au avertizat joi că pactul bugetar, o măsură convenită de liderii zonei euro pentru a ţine în frâu criza datoriilor suverane, nu va fi suficient pentru relansarea economiei europene.

"Pactul este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru relansarea zonei euro", a subliniat cancelarul german, la sfârşitul întrevederii cu premierul Marii Britanii. Mesajul lui Cameron a fost unul similar: "pactul bugetar este un element important, dar nu va fi suficient", notează Mediafax.

Mai mult, Merkel a ţinut să sublinieze că următorul summit european, care va avea loc la Bruxelles la sfârşitul acestei luni, nu se va încheia cu un plan concret de salvare a Europei, însă discuţiile de la nivel înalt îşi vor propune să găsească noi soluţii pentru o integrare mai bună. "Nu cred că marele plan se va decide la un singur summit", a declarat Merkel în cadrul unui interviu acordat ARD, citat de Reuters. Citiţi mai mult despre Europa în criză pe www.gândul.info