Business Internaţional

Messi a preluat trofeul mult râvnit de campion mondial, după cea mai frumoasă finală din istorie

Messi a preluat trofeul mult râvnit de campion mondial,...

Autor: Rafael Hekman

18.12.2022, 20:50 54

Argentina a devenit duminică pentru a treia oară campioană mondială la fotbal, după 36 de ani de la ultima reuşită. Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului şi a fost cel care a ridicat trofeul care îi încununează o carieră din care lipsea doar titlul mondial.

În cadrul ceremoniei de premiere, Enzo Fernandez (21 ani) a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al competiţiei, dublat de Emiliano Martinez (30 ani), care a fost desemnat cel mai bun portar al mondialului.

Kilyan Mbappe a primit Gheata de aur pentru golgheterul Cupei Mondiale, cu 8 goluri, trei dintre ele fiind reuşite în finală. El a devenit astfel cel de al doilea autor de hat-trick din istorie, după englezul Geoff Hurst, care a reuşit această performanţă în finala din 1966, împotriva Germaniei de Vest.

Lionel Messi – a câştigat Balonul de Aur pentru cel mai bun jucător al turneului, devenind singurul jucător din istorie care câştigă acest titlu de două ori.

Messi a fost cel care a preluat trofeul mult râvnit, la capătul unui mondial cu 64 de jocuri, disputat sub auspiciile unor controverse legate de probleme extrasportive, dar încheiat cu poate cea mai frumoasă finală de campionat mondial din istoria fotbalului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO