Business Internaţional

Microsoft a raportat venituri de 33 miliarde dolari pentru T3/2019 la nivel global, peste asteptările analiştilor

Microsoft a raportat venituri de 33 miliarde dolari...

Autor: Iulian Tenchiu

24.10.2019, 16:25 104

Microsoft (MSFT) a raportat venituri de 33 miliarde de dolari pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2019, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind aşteptările analiştilor, scrie CNBC.

În urma publicării rezultatelor, acţiunile Microsoft au crescut în şedinţa de pretranzacţionare cu 1.17%.

Compania a raportat un câştig de 1,38 dolari pe acţiune, în timp ce analiştii prognozau un câştig de 1,25 dolari pe acţiune.

Microsoft Azure, serviciul de cloud al companiei Microsoft, a generat în T3/2019 o creştere a veniturilor de 59%, în scădere faţă de rezultatele din trimestru trecut, care indicau o creştere de 64%.

„Ne aşteptăm în continuare ca Azure, în special pe partea de consum, să îşi îmbunătăţească marja brută”, a declarat Amy Hood, directorul financiar al Microsoft.

De asemenea, compania estimează  venituri trimestriale aferente T4/2019 cuprinse între 35,15 mld. dolari şi 35,95 mld. dolari.

În plus, Amy Hood se aşteaptă ca Microsoft să aibă în cel de al patrulea trimestru costuri asociate vânzărilor cuprinse între 12,45 mld. dolari şi 12,65 mld., faţă de prognozele analiştilor de 13,37 mld. dolari.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO