Anul trecut, mai mult de 35.000 de romani au ales să plece din Italia şi să se întoarcă in Romania, reprezentand circa 3,3% din cei 1,07 milioane de Romanian care locuiau in Italia in 2024.
Populaţia Italiei este în declin constant din 2014, ţara pierzând, în ultimul deceniu, echivalentul întregii populaţii a oraşului Milano. Tendinţele suprapuse de scădere a natalităţii şi creştere a longevităţii au dus la o rată tot mai mare de dependenţă a vârstnicilor şi la o cohortă tot mai mică în rândul grupelor de vârstă cuprinse între 0 şi 9 ani, ceea ce ar putea duce, potrivit proiecţiilor Scope Ratings, la o reducere uluitoare de 19% a forţei de muncă din Italia până în 2040.
Din datele ISTAT (Istituto Nazionale di Statistica) rezulta ca această tendinţă demografică îngrijorătoare este determinată în principal de declinul natural al populaţiei: rata natalităţii din Italia se menţine la un nivel redus, iar rata fertilităţii, de doar 1,18 (mult sub nivelul de înlocuire de 2,1) contribuie semnificativ la pierderea naturală cumulată de până la 3 milioane de persoane înregistrată în ultimul deceniu.
Deşi migraţia netă rămâne pozitivă, diferenţa dintre numărul imigranţilor şi cel al emigranţilor se micşorează. Datele ISTAT ne arata ca în 2022, migraţia netă a crescut populaţia cu 289,000 de persoane, însă până în 2024 această cifră a scăzut la doar 200.000. Deosebit de îngrijorător este exodul pronunţat al forţei de muncă calificate: aproape jumătate dintre emigranţii italieni au cel puţin studii universitare, ceea ce a dus la o pierdere netă de aproximativ 97,000 de persoane cu studii superioare în ultimii 10 ani, conform uniun articol publicat în mai în Financial Times.
Dintre cei 191.000 de oameni care au emigrat din Italia în 2024, aproximativ 35.000 au fost rezidenţi români de lungă durată care s-au întors în ţara de origine. Potrivit raportului OECD Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants, în 2019, 87% dintre românii care locuiau în Italia erau de vârstă activă, majoritatea fiind angajati în mod tradiţional în sectoare precum cel al construcţiilor şi ospitalitatea.
Totuşi, în ultimii ani se remarcă o creştere vizibilă a numărului de studenţi români care se înscriu la universităţi italiene. De exemplu, Universitatea din Bologna a raportat o creştere de 24% a numărului de studenţi români pentru anul universitar 2024/2025. Această tendinţă sugerează că românii ar putea juca un rol tot mai important în exodul forţei de muncă calificate din Italia, mai ales dacă absolvenţii aleg să părăsească ţara după finalizarea studiilor.
Constrângerile de pe piaţa muncii sunt aşteptate să se înăsprească în sectoarele de turism şi construcţii, potrivit Guvernatorului Băncii Italiei, şi ar putea fi accentuate de relocarea rezidenţilor români pe termen lung. Mai mult, întrucât copiii imigranţilor români reprezintă cel mai mare grup de studenţi străini născuţi în Italia, conform Ministerului Educaţiei din Italia, este important să fie analizat impactul tinerilor româno-italieni care părăsesc Italia – reducând astfel contribuţia lor la forţa de muncă internă.
De ce se întorc românii din Italia?
În România, salariul mediu brut s-a dublat în ultimii cinci ani, crescând de la 955 de euro în 2019 la 1.850 de euro în 2024, conform datelor Eurostat. În contrast, salariul mediu din Italia a rămas relativ stabil, înregistrând o creştere de doar 100 de euro în aceeaşi perioadă, ajungând la 2.700 de euro. În timp ce sistemul fiscal progresiv al Italiei impune o rată minimă de impozitare de 23% si maxima de 43% asupra veniturilor brute, România menţine o cotă unică de impozitare de 10%.
În ceea ce priveşte costul vieţii, bunurile de bază incluse în indicele preţurilor de consum sunt considerabil mai accesibile în România. De exemplu, o pâine albă proaspătă costă aproximativ 1 euro în România, comparativ cu 2 euro în Italia. Per ansamblu, datele Expatisan ne arata ca preţurile la alimente sunt cu 58% mai mari în Italia decât în România, iar costul general al vieţii este cu 54% mai ridicat în Italia.
Mulţi angajaţi aflaţi la început de carieră depind de locuinţe închiriate. Potrivit datelor disponibile pe Global Property Guide, chiria medie lunară pentru un apartament în Bucureşti este de aproximativ 650 de euro, în timp ce în Roma—oraşul cu cel mai mare număr de rezidenţi români din Italia—chiria medie ajunge la 1.500 de euro. Această diferenţă substanţială în ceea ce priveşte costurile de închiriere contribuie semnificativ la atractivitatea relocării în România, în special pentru segmentele mai tinere ale populaţiei active, care se bazează în mare măsură pe locuinţe temporare, precum cele închiriate.
Dacă rata anuală a migraţiei inverse se menţine, Italia va trebui să încurajeze o parte semnificativă a migraţiei legale în turism şi construcţii pentru a înlocui angajaţii români.
Italia nu este însă unică între ţările afectate. Fenomenul migraţiei inverse al muncitorilor europeni a fost evident în Marea Britanie mai ales după Brexit, care a reprezentat un factor decisiv. De exemplu, numărul rezidenţilor polonezi a scăzut de la peste 1 milion în 2016 la 600.000 în 2021. În mod similar, fluxurile nete de migraţie din România şi Bulgaria s-au redus cu 40% în primii cinci ani de la Brexit.
Spaniaînregistrează poate cele mai impresionante schimbări: numărul rezidenţilor născuţi în România a crescut de la aproximativ 2.000 la începutul anilor ’90, la un vârf de peste 800.000 în 2012, dar a scăzut cu o treime de atunci, ajungând recent la aproximativ 550.000.
În primul rând, progresul economic rapid al României, chiar dacă a fost distribuit inegal, a făcut România atractivă: între 2000 şi 2023, PIB-ul pe locuitor al României, exprimat în euro, a crescut de aproape 8 ori, al doilea cel mai rapid ritm de creştere din lume, după China. Influenţa aderării la Uniunea Europeană a fost imensă. România este acum o economie cu venituri ridicate, după standardele Băncii Mondiale.
În al doilea rând, situaţia economică din principalele ţări de destinaţie a stagnat, în cel mai bun caz. Italia şi Spania au fost puternic afectate de criza financiară din 2008.
În al treilea rând, pandemia COVID-19 şi măsurile restrictive implementate de toate ţările au redus stimulentele pentru imigraţie; a fost un moment în care apartenenţa la familie şi la comunitate a contat cel mai mult.
În sfârşit, creşterea sentimentului naţionalist şi anti-imigraţie i-a împins, de asemenea, pe mulţi să îşi reconsidere perspectivele pe termen lung în alte ţări.
Migraţia inversă a început. România nu este pregătită pentru ea – abia dacă avem date să o documentăm şi nu avem nicio politică adresată migranţilor care se întorc.
Înainte de pandemie, unul din patru români cu vârstă de muncă lucra în străinătate şi contribuia la PIB-ul altor ţări. Acum, întoarcerea lor va naşte provocări de reintegrare, dar ar putea să fie şi scânteia de care era nevoie pentru a susţine rate de creştere economică şi mai mari.
