Business Internaţional

Mii de venezueleni au trecut graniţa în Columbia pentru a cumpăra alimente şi medicamente

Mii de venezueleni au trecut graniţa în Columbia pentru...

Autor: Marinela Sarbu

09.06.2019, 05:43 80

Mii de oameni au trecut graniţa sâmbătă în Columbia pentru a cumpăra alimente şi medicamente după ce preşedintele venezuelean Nicolás Maduro a redeschis unul dintre punctele de frontieră dintre cele două ţări care au fost închise în ultimele patru luni, relatează Associated Press.

Mii de venezueleni se aflau la rând în apropiere de doua poduri internationale de lângă oraşul Cucuta, aşteptând ca documentele lor să fie verificate de oficialii columbieni, unii dintre ei purtându-şi copii pe umeri. Persoanalul poliţiei de frontieră din Venezuela, îmbrăcaţi în uniforme verzi, au ajutat la verificarea mulţimii.

Guvernul socialist al naţiunii sud-americane a ordonat închiderea graniţelor cu Aruba, Bonaire, Curacao, Brazilia şi Columbia în februarie, în timp ce opoziţia a încercat să livreze alimente şi medicamente în ţară.

Cea mai mare parte a ajutorului a fost acordat de Statele Unite, un aliat cheie al liderului opoziţiei, Juan Guaido, care s-a declarat preşedintele legitim al Venezuelei în ianuarie. Dar Maduro a respins ajutoarele calificându-le drept o încălcare a suveranităţii Venezuelei şi a interzis intrarea acestora în ţară.

În mai, guvernul a redeschis frontierele cu Aruba şi Brazilia, dar Podul Internaţional Simon Bolivar şi Podul Internaţional Francisco de Paula Santander cu Columbia au rămas închise până acum.

Odată cu redeschiderea, mulţimea a profitat de ocazia de a intra în ţara vecină şi de a-şi procura lucruri care nu pot fi găsite în Venezuela.

Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a anunţat vineri că patru milioane de venezueleni, aproximativ 15% din populaţie, au părăsit ţara.

Sâmbătă, trimisul special al UNHCR, Angelina Jolie, a vizitat o altă zonă a frontierei dintre Columbia şi Venezuela pentru a afla mai multe despre condiţiile cu care se confruntă migranţii şi refugiaţii şi pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la nevoile lor. Actriţa de la Hollywood s-a întâlnit cu voluntari şi cu venezueleni şi a vizitat un sat de corturi construit de UNHCR pentru migranţii vulnerabili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO