Business Internaţional

Ministru cipriot: Refuz să vorbesc de solidaritate. UE ne-a adus înapoi în 1974, anul invaziei turceşti

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Ioana Nita

29.03.2013, 00:03 3495

Lipsa de solidaritate din partea Uniunii Europene a dus economia ţării înapoi la stadiul la care se afla înainte de invazia turcilor din 1974, a declarat ministrul de externe al Ciprului Ioannis Kasoulides, citat de EU Observer.

„Trebuie să începem de la zero, la fel ca în 1974, când economia noastră a fost dărâmată de invazia turcă. Refuz să vorbesc de solidaritate. Europa pretinde că ne ajută, dar preţul pe care trebuie să îl plătim este prea mare. Distrugerea brutală a modelului nostru economic va cauza dificultăţi enorme şi pe termen lung pentru populaţia Ciprului”, a declarat Kasoulides în cadrul unui interviu pentru publicaţia franceză Les Echos. El s-a referit la condiţiile de bailout impuse de UE care vizează confiscarea a miliarde de euro din conturile cetăţenilor şi investitorilor deţinute la cele două mari bănci cipriote Bank of Cyprus şi Marfin, precum şi la renunţarea la statutul de centru financiar offshore.

Ministrul cipriot a precizat că şi turismul, sector de activitate de mărime al statului insular, „se află în pericol pentru că hotelurile şi restaurantele nu mai pot funcţiona normal” din cauza faptului că băncile au fost închise două săptămâni şi a introducerii controalelor de capital.

Referitor la discuţiile de negociere pentru aprobarea pachetului de bailout, Kasoulides a acuzat ţările din UE de lipsă de transparenţă. „Grecia ne-a spus în mod neoficial că ne susţine, însă Luxemburg a fost singura ţară care ne-a sprijinit la întâlnirile Eurogroup. Franţa a menţinut tăcerea. Franţa s-ar putea lovi de dificultăţi în viitorul apropiat şi va avea la rândul ei nevoie de ajutorul partenerilor săi”, a spus ministrul de externe al Ciprului. El a adăugat că Germania a avut un comportament „fără scrupule” şi că este clar că liderii celei mai mari economii europene vor să îşi impună punctul de vedere în statele din sudul continentului care în prezent au nevoie de ajutorul german.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO