În aceeaşi lună, la negocierea pla nului pentru salvarea micii eco nomii cipriote ministrul fran cez de finanţe Pierre Moscovici a adormit. A căzut în sarcina di rec torului general al FMI, franţu zoaica Christine Lagarde, să-l trezească.
Acestea sunt două poveşti care cir culă în mediile diplomatice foarte su gestive pentru direcţia în care înclină balanţa puterii de decizie în Europa. Este adevărat că Uniunea Europeană are nevoie de un leadership puternic, ce ea ce oferă, evident, acum Germania, dar şi o contragreutate care să ponde reze „puritanismul“ ideologiei econo mice germane.
Acest rol, oarecum secundar, a ajuns să-l joace în ultimii ani Franţa, când va unul dintre actorii principali în pro iectul european născut din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial.
Dar imaginea şefei FMI trezindu-l pe Moscovici, unul dintre oficialii de top ai Franţei, la o şedinţă de criză ilustrează întrebarea al cărei răspuns îi tulbură pe diplo maţii europeni: Ce s-a întâmplat cu vocea Franţei în Europa?
„Se poate vedea o prezenţă tot slabă, dispariţia treptată a Franţei din toa te elementele care privesc agenda econo mică“, a explicat pentru agenţia Thom son Reuters Fredrik Erixon, direc torul Centrului European pentru Poli tică Economică Internaţională.
Chiar şi Franţa a acceptat că ceva nu este în regulă
Unii diplomaţi europeni sunt mult mai direcţi. „Nu se aude deloc vocea Fran ţei. Nu-i găseşti nicăieri. Nicăieri. Vorbim de o ţară importantă şi cu toate acestea pare absentă. Nu doar că este ciudat, dar este şi îngrijorător“, a spus un diplomat de rang înalt.
Chiar şi Franţa a acceptat că ceva nu este în regulă. Premierul Jean-Marc Ayrault a explicat în faţa parlamen tarilor francezi că a venit timpul ca ţara să se reafirme, astfel încât „ceea ce zice să conteze în Europa şi să recucerească rolul de lider pe care l-a avut“.
Diplomaţii, oficialii şi analiştii au oferit o gamă largă de explicaţii pentru evaporarea influenţei Franţei, de la schim barea de stil după ce Francois Hollande a cucerit preşedinţia de la mai com bativul Nicolas Sarkozy la faptul că en gleza înlocuieşte franceza la Bru xelles în rolul de lingua franca.
O idee larg răspândită este că una din rădăcinile problemei stă în incapa ci ta tea Franţei de a urma, cel puţin pâ nă acum, Germania în reformarea econo mi ei. Competitivitatea economică slabă a subminat puterea Franţei de a-şi pro iecta influenţa la Bruxelles. Hollande este totuşi liderul taberei celor „slabi“ care cer mai puţină austeritate în Euro pa şi mai mult stimul economic şi ştie să-şi facă auzite propunerile.
În schimb, Merkel încearcă să mini mi zeze rolul dominant al Germaniei în re modelarea zonei euro, notează The Wall Street Journal. Totuşi, Germania re ac ţionează prompt şi implacabil la orice îi sfidează planul de a întări uniunea monetară printr-o rigoare bu ge tară mai mare. Luni, preşedintele Comi siei Europene a avertizat că poli ticile de austeritate susţinute de Germania trebuie relaxate deoarece le lip seşte sprijinul politic şi social în ţările cel mai dur afectate de criză.
În replică, ministrul german de fi nan ţe Wolfgang Schaeuble a spus marţi că reducerea deficitului este singurul mod prin care se poate reface încre derea investitorilor.
Merkel face cărţile
În septembrie, Merkel va câştiga, pro babil, al treilea mandat de cancelar, ceea ce înseamnă că agenda ei va rămâ ne dominantă în strategia anticriză a Europei. Criticii avertizează că austeri ta tea prelungită ar putea provoca pa gube de durată economiilor, societăţii şi sta bilităţii politice din ţările mai slabe.
Dar germanii au în Merkel mai mul tă încredere decât în orice alt politican că poa te salva zona euro protejându-le în ace laşi timp banii. O dovadă că încre de rea este întemeiată le-a fost oferită anul trecut. Atunci, pre mie rul grec Antonis Samaras s-a dus la Berlin pentru a o con vinge pe Merkel că el poate repune eco no mia Greciei pe picioare. Samaras avea ne voie de îngă duin ţa Germaniei, iar Merkel de un parte ner de încredere la Atena. Sama ras şi-a exersat discursul câteva ore în camera de hotel. „Vă pot garanta, vom mun ci zi şi noapte“, a spus premierul elen. Merkel a decis că acesta merită spri jinul ei, cu condiţia ca el să imple men teze reforme.
„Dacă se vede progres, aş putea lua în considerare o vizită la Atena“, a răs puns cancelarul. A urmat vizita ei, câte va săptămâni mai târziu, ceea ce a de mon strat că Samaras are sprijinul Germaniei.
Însă situaţia financiară a Greciei stâr nea îngrijorări, iar FMI a anunţat că va continua să ajute statul elen doar da că UE renunţă la o parte din ce îi dato rează Grecia, o situaţie toxică din punct de vedere politic pentru Merkel.
Schaeuble, ministrul german de fi nanţe, a încercat să intermedieze o soluţie. La discuţiile secrete din Paris de pe 19 noiembrie dintre FMI şi oficiali ai UE, ministrul a propus tăierea „la sânge“ a dobânzilor împrumuturilor acor date Greciei. În plus, a spus el, Eu ropa ar putea renunţa la o parte din ce îi datorează Grecia după 2014 dacă statul elen îşi duce la capăt reformele.
Merkel l-a apostrofat pe Schaeuble în dimineaţa următoare, deoarece a mers prea departe. Până acum se putea spu ne că Germania nu a pierdut bani cu sal varea statelor cu probleme, a spus ea. „Dar soluţia dumneavoastră ar aduce perderi plătitorilor germani de taxe. Nu pot accepta aceasta“, l-a mustrat Merkel pe ministrul său, explicând că do bânzile pe care le are de plătit Grecia pot fi tăiate, dar nu sub costurile de finanţare ale Germaniei.
Refuzul ei i-a trimis pe oficialii UE şi FMI înapoi la planşa de proiectare.
Măsurile de devalorizare internă pentru Grecia încep să-şi arate efectele
Pentru că Grecia nu poate folosi unealta devalorizării monedei, liderii zonei euro speră că prin „devalorizare internă“ pot reface competitivitatea economiei, scrie The Wall Street Journal. Prin sintagma „devalorizare internă“ se înţelege reducerea salariilor şi, mai general, scăderea preţurilor, adică deflaţie - un cuvânt pe care oficialii îl ocolesc cu grijă, iar aceasta reiese clar din explicaţiile oferite de FMI.
„Rezolvarea problemei pasivelor externe mari cere, în cele din urmă, surplusuri mari comerciale, iar pentru obţinerea acestor surplusuri este nevoie de deprecierea monedei. Într-o uniune monetară deprecierea poate fi obţinută mai ales prin deflaţie, ceea ce necesită o scădere economică mai mare“, se arată în cel mai recent raport al FMI referitor la Grecia.
Dar până acum procesul deflaţionist nu a făcut progrese evidente. Din 2008, Produsul Intern Brut a scăzut cu 20%, potrivit calculelor FMI, dar inflaţia anuală a rămas pozitivă pe aproape toată perioada bătăliei Greciei cu criza. Puterea de cumpărare a grecilor de rând a fost strivită de reducerea salariilor şi creşterea preţurilor. Companiile nu au reflectat costurile mai mici cu munca în preţurile cerute consumatorilor şi altor companii.
FMI şi autorităţile zonei euro au pus accelerarea inflaţiei pe seama oligopolurilor încă puternice din economia elenă care nu simt presiunile concurenţei pentru a reduce. Primele semne de deflaţie reală apar abia acum, după şase ani de recesiune, ceea ce subliniază drumul lung şi dificil al Greciei spre devalorizare internă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
