Business Internaţional

Ministrul german de finanţe: Grecia este cea care trebuie să vină cu o soluţie de ieşire din criză

Ministrul german de finanţe: Grecia este cea care trebuie să vină cu o soluţie de ieşire din criză

Autor: CătăIina Apostoiu

07.07.2015, 14:30 1958

15:55. Ministru italian: Grecii ştiu că referendumul nu a rezolvat nimic; vina aparţine Guvernului elen

Referendumul nu a soluţionat criza economică elenă, care este rezultatul acţiunilor Guvernului propriu, afirmă ministrul de Externe al Italiei, Paolo Gentilomi, subliniind că "vina este a Atenei, nu a Berlinului" şi că acum este necesară o soluţie pentru menţinerea Greciei în zona euro.

"Situaţia nu s-a rezolvat prin victoria taberei care se opune austerităţii: electoratul Syriza înţelege acest lucru, susţinătorii lor din Italia înţeleg mai puţin. Referendumul a stabilit doar că Alexis Tsipras se bucură de susţinerea majorităţii grecilor. Dar aceasta nu este o soluţie. Acum, este necesar ca Atena şi UE să asume un obiectiv politic comun: evitarea ieşirii Greciei din zona euro prin adoptarea unui plan sustenabil de reforme şi prin reluarea planului de asistenţă financiară. Oare victoria politică a lui Tsipras îi va consolida poziţia pentru a merge în această direcţie? Mi-aş dori. Dar el trebuie să facă primul pas" în negocierile cu creditorii, a declarat Paolo Gentilomi într-un interviu acordat Corriere della Sera.

15:30. Schaeuble: Grecia este cea care trebuie să vină cu o soluţie de ieşire din criză

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat că Grecia este cea care trebuie să schiţeze o cale de ieşire din criza cu care se confruntă după ce cetăţenii săi au respins măsurile propuse de creditori în schimbul salvării ţării, relatează Bloomberg.

“Bineînţeles că UE are obligaţia de a ajuta Grecia, însă totul va depinde de deciziile guvernului grec”, a declarat Schaeuble. “Aşteptăm cu nerăbdare aceste decizii”.

Întrebat dacă Grecia ar putea păstra euro, ministrul german a răspuns că această întrebare trebuie pusă guvernului grec, potrivit Reuters.

Preşedintele Eurogrup Jeroen Dijsselbloem a declarat că miniştrii de finanţe aşteaptă încă propunerile grecilor şi trebuie să analizeze dacă acestea sunt credibile, relatează The Guardian.

Întrebat dacă alegerea unui nou ministru de finanţe grec va facilita discuţiile, Dijsselbloem  a declarat că nu este vorba de personalităţi, ci despre “unde ne situăm din punct de vedere politic”.

“Votul negativ (de la referendum) înseamnă că vechile propuneri au fost respinse. Este foarte dificil. Aşteptăm noi propuneri şi vom vedea dacă sunt credibile”, a declarat preşedintele Eurogrup.

“Am făcut tot ceea ce este necesar pentru a întări zona euro şi a o menţine intactă. Nu putem avea un rezultat care să ne afecteze credibilitatea”, a adăugat Dijsselbloem. 

14:27. Vicecancelarul german Gabriel: Admiterea Greciei în zona euro a fost o greşeală

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a admis că acceptarea Greciei în zona euro a reprezentat o greşeală, potrivit The Guardian.

Liderul partidului social-democrat din Germania a recunoscut pentru prima dată că admiterea Greciei în zona euro a fost o greşeală. “Mai rău este că toţi au privit mult prea mult timp” cum ţara se adânceşte în criză, a adăugat vicecancelarul german. 

AFACERI DE LA ZERO