Business Internaţional

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov nu a cerut să survoleze spaţiul aerian românesc

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov nu a cerut să...

Autor: Mediafax

06.06.2022, 16:43 86

Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu a primit nicio solicitare de la autorităţile ruse privind survolul vreunei aeronave care să-l transporte pe ministrul rus de Externe, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Din datele pe care le am la nivelul Guvernului pot să confirm că, cel puţin până la momentul organizării briefingului de presă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu primise nicio solicitare de la autorităţile ruse privind survolul vreunei aeronave care să-l transporte pe ministrul rus de Externe”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Vizita ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în Serbia a fost anulată după ce ţările din jurul Serbiei şi-au închis spaţiul aerian pentru avionul său, a declarat duminică o sursă de rang înalt din cadrul Ministerului de Externe pentru agenţia de presă Interfax.

Sursa a confirmat un raport al presei sârbe, potrivit căruia Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru şi-au închis spaţiul aerian pentru avionul care l-ar fi transportat luni la Belgrad pe înaltul diplomat al Moscovei, relatează Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO