Business Internaţional

Modelul economic capitalist nu poate supravieţui dacă veniturile şi averile sunt concentrate în mâinile a prea puţini oameni

Christine Lagarde, directorul general al FMI: „Liderii din afaceri şi politică de la Forumul Economic Mondial ar trebui să-şi aducă aminte că în prea multe ţări de beneficiile creşterii profită prea puţine persoane. Aceasta nu este o reţetă pentru stabilitate şi sustenabilitate“

Christine Lagarde, directorul general al FMI: „Liderii din afaceri şi politică de la Forumul Economic Mondial ar trebui să-şi aducă aminte că în prea multe ţări de beneficiile creşterii profită prea puţine persoane. Aceasta nu este o reţetă pentru stabilitate şi sustenabilitate“

Autor: Ioana Tudor, Bogdan Cojocaru

20.01.2014, 20:28 1885

Pentru cei mai mulţi oameni obiş­nuiţi, Forumul Economic Mondial de la Davos este încă un „summit“ important în care elita businessului mondial şi cei mai puternici politicienii discută pe picior de egalitate, acum într-o staţiune montană scumpă din Elveţia, şi îşi promit unul altuia favoruri. Însă ediţia de anul acesta îi are tocmai pe oamenii de rând printre temele principale, mai exact distribuţia tot mai inegală a veniturilor în societate şi faptul că un grup extrem de restrâns de persoane profită cel mai mult de creşterea economiilor.

Inegalităţile globale au crescut în aşa măsură încât averea cumulată a celor mai bogate 85 de persoane la nivel mondial este egală cu cea a celor mai sărace 3,5 miliarde de persoane, jumătate din populaţia lumii, potrivit unei analize a confederaţiei internaţionale Oxfam, al cărei scop este eradicarea sărăciei.

Raportul, intitulat „Lucrând pentru cei puţini“, susţine că disparitatea tot mai mare a dis­tribuirii veniturilor are drept cauză „mo­nopolizarea puterii“ de către elite, care ar fi acaparat procesul politic pentru a manipula regulile sistemului economic în favoarea lor, scrie The Guardian.

Oxfam le-a cerut participanţilor la Forumul Economic Mondial, un eveniment anual care anul acesta se va deschide pe 22 ianuarie şi se va încheia pe 25 ianuarie, să se angajeze personal că vor rezolva problema abţinându-se de la a evita plata taxelor şi că nu-şi vor folosi averile pentru a căuta favoruri de la politicieni.

1% din familii deţin 46% din averea lumii

„Este şocant că în secolul XXI jumătate din populaţia lumii, adică 3,5 miliarde de persoane, deţine mai puţin decât o mică elită, un grup de persoane care ar încăpea cu uşurinţă într-un autobuz supraetajat“, a explicat Winnie Byanyma, directorul general al Oxfam. El a avertizat că amplificarea inegalităţilor creează un cerc vicios în care puterea şi averile sunt acaparate de un grup restrâns, lăsându-i pe ceilalţi să se lupte între ei pentru firimiturile care cad de pe mesele celor de sus. Byanyma va fi unul dintre participanţii la forum.

Raportul notează că de la sfârşitul anilor ‘70 taxele impuse celor săraci au scăzut în 29 din cele 30 de state pentru care au fost disponibile date. De asemenea, 70% din populaţia lumii trăieşte în ţări în care inegalităţile au crescut din anii ’80,  iar 1% din familii deţin 46% din ave­rea lumii.

Propriul raport al forumului privind ris­curile globale identifică distribuirea inegală a veniturilor drept unul dintre cele mai mari pericole pentru economia globală.

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional - una dintre cele mai influente instituţii financiare inter­naţionale -, a avertizat şi ea înaintea summitului de la Davos că fructele activităţii economice nu pot fi culese de toată lumea.

De aceea, Lagarde le cere, într-un interviu acordat Financial Times, liderilor prezenţi la Forum „să-şi aducă aminte că în prea multe ţări de beneficiile creşterii profită prea puţine persoane. Aceasta nu este o reţetă pentru stabilitate şi suste­nabilitate“.

Klaus Schwab, cel care a creat organizaţia Forumul Economic Mondial în 1971, a avertizat şi el că modelul economic capitalist nu poate supravieţui dacă veniturile şi averile sunt concentrate în mâinile a prea puţini oameni.

Un blog al The Guardian a remarcat că deşi elitele lumii vor dezbate anul acesta distribuirea inegală a veniturilor, printre cei invitaţi la eveniment figurează şi lideri de companii mari cunoscute că se folosesc de tertipuri contabile şi lacune în legislaţie pentru a plăti taxe mai mici.

O altă problemă dezbătută la Davos va fi includerea socială, în condiţiile în care recesiunea a avut un impact brutal în special asupra tinerilor, mulţi dintre ei neavând loc de muncă sau lucrând pe un post pentru care sunt supracalificaţi. Tinerii sunt cei predispuşi să migreze în căutarea unui trai mai bun şi tot ei pot declanşa turbulenţe sociale.

De asemenea, pentru prima dată delega­ţilor prezenţi la forum li se va cere să considere îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei un ajutor dat creşterii economice.

 

Câteva lucruri de ştiut despre Forumul Economic Mondial de la Davos

  • Prima întâlnire anuală a Forumului Economic Mondial a avut loc în 1971, iar la ea au participat 500 de invitaţi. Ajunsă la cea de-a 44-a ediţie, reuniunea de anul acesta are 2.500 de invitaţi;

  • Prima ediţie a Forumului Economic Mondial a ţinut 14 zile. Anul acesta, evenimentul va ţine patru zile, în perioada 22-25 ianuarie;

  • Davos este oraşul aflat la cea mai mare altitudine din Europa, de 1.560 metri;

  • Singura dată când Forumul Economic Mondial nu a fost găzduit de Davos a fost în 2002, când reuniunea s-a ţinut la New York în semn de solidaritate cu Stalele Unite după atacul terorist din 11 septembrie 2001;

  • Întâlnirea anuală generează venituri de 45 milioane de dolari pentru economia Elveţiei.

Sursa: USA Today

 

Cine trebuie să fii şi cum ajungi la Forumul Economic Mondial de la Davos

Forumul Economic Mondial este un eveniment exclusivist la care pot participa doar cei invitaţi de organizatori. Printre oaspeţi se numără directorii şi preşedinţii celor mai mari şi influente companii din lume, politicieni, şefi de stat şi de guvern, în special cei din G20, grupul celor mai industrializate economii, inovatori din tehnologie, filantropi şi jurnalişti, scrie CNN. Aceste invitaţii nu sunt gratuite pentru toată lumea. Dintre participanţii „mărunţi“, doar pentru jurnaliştii de top, un om de ştiinţă, un tânăr lider global, adică un tânăr cu mare potenţial selectat de Forumul Economic Global din diverse domenii de activitate, un antreprenor social, adică o persoană care caută soluţii inovatoare pentru problemele sociale, sau reprezentantul unui ONG costurile sunt acoperite de organizatori. Altfel, un delegat ar trebui să cheltuiască în medie 40.000 de dolari pentru a participa la forum.

 

Ioana Popescu, românca necunoscută care a fost invitată în clubul elitelor de la Davos

Ioana Popescu (foto) este profesor de Ştiinţa Deciziilor la şcoala internaţională de afaceri INSEAD şi se numără printre cei invitaţi să participe la ediţia de anul acesta a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Ioana Popescu a primit titlul de Young Global Leader (tânăr lider mondial, în traducere) din partea Forumului Economic Internaţional în 2009, devenind astfel membru al comunităţii Young Global Leaders. Aceasta reuneşte lideri tineri din toate domeniile de activitate şi toate regiunile lumii şi îşi selectează membrii ţinând cont de realizările profesionale, expertiză şi angajamentele faţă de societate.

 Ioana Popescu este, de asemenea, profesor al departamentului de Management Strategic al Veniturilor şi deţine două titluri de doctor, în Cercetare Operaţională şi în Matematică Aplicată, acordate de prestigiosul Institut Tehnologic Massachusetts (MIT).

Ea a absolvit Summa cum Laude al Colegiului Wellesley din Statele Unite, unde a studiat matematica şi ştiinţa computerelor.

Ioana Popescu ţine conferinţe la evenimente academice şi publică lucrări în reviste de specialitate, a primit mai multe premii de excelenţă în cercetare, iar INSEAD i-a acordat titlul de cel mai bun profesor pentru cursuri masterale şi premiul pentru excelenţă în predare în fiecare an de la începutul activităţii ei ca profesor. Un alt român invitat la ediţia de anul acesta al Forumului este premierul Victor Ponta.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO