Clasele sociale din cele mai multe ţări se confruntă cu un trio de inegalităţi la nivel naţional – inegalitate în distribuirea veniturilor, a bunăstării şi de oportunităţi - care scăpate de sub control se vor consolida una pe cealaltă, ceea ce va avea consecinţe pe termen lung, scrie pentru Project Syndicate Mohamed El-Erian, fostul CEO al PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume.
El-Erian, acum consilier economic al grupului german de asigurări Allianz, atrage atenţia că dincolo de acest trio moral, social şi politic de inegalităţi se naşte o îngrijorare majoră privind economia: în loc să stimuleze munca şi inovaţia, inegalitatea începe să compromită dinamismul economic, investiţiile, eficienţa forţei de muncă şi prosperitatea.
Din moment ce familiile bogate cheltuie o parte redusă din veniturile şi averile lor, distribuirea inegală a veniturilor duce la un consum mai mic, împiedicând astfel redresarea economiilor împovărate deja de cererea agregată inadecvată. Efectul trio‑ului este o combinaţie dăunătoare, care erodează coeziunea socială, scade eficienţa politică, îngreunează creşterea PIB‑ului şi reduce potenţialul economic. Toate aceste consecinţe sunt cu siguranţă conştientizate. La întâlnirea de anul acesta a membrilor FMI şi a Băncii Mondiale au participat mii de decidenţi de politici, jurnalişti şi jucători din sectorul privat, care şi‑au manifestat interesul pentru discuţiile referitoare la inegalitate, însă guvernele nu iniţiază niciun plan concret de acţiune pentru a rezolva problema. Discrepanţa dintre ce conştientizează autorităţile şi cât de mult acţionează acestea indică lipsa profundă de imaginaţie în trasarea politicilor, o lipsă care trebuie urgent acoperită.
În timp ce inegalitatea între ţări s-a redus, inegalitatea între cetăţenii din fiecare ţară este din ce în ce mai mare, crescând în aceeaşi măsură în ţările avansate cât şi în cele în curs de dezvoltare. Disparitatea a fost stimulată pe de‑o parte de forţele ciclice, dar şi de o combinaţie între problemele existente “de când lumea” şi cele structurale, care cuprind schimbările petrecute odată cu avansul tehnologic, caracteristicile investiţionale de tip “câştigătorul ia totul” şi sistemul politic care îi favorizează pe cei avuţi. În ţările dezvoltate, sursa problemei este puternica polarizare politică care a împiedicat acţiuni mai cuprinzătoare şi a plasat o povară politică excesivă asupra băncilor centrale. Deşi autorităţile monetare se bucură de mai multă autonomie politică decât alte organisme de elaborare a politicilor, acestea duc lipsă de instrumentele necesare pentru a rezolva problemele cu care se confruntă ţările lor.
Există o serie de paşi care ar putea şi ar trebui parcurşi pentru a tempera creşterea inegalităţii. În SUA de exemplu, voinţa politică ar putea ajuta la astuparea unor lacune masive în planificarea imobiliară cât şi în sistemul de taxare a gospodăriilor şi a companiilor, care presupune că cei mai bogaţi au şi cele mai multe beneficii.
Unele iniţiative ar putea aborda direct problema inegalităţii în timp ce altele ar putea viza forţele care provoacă inegalitatea. Un mix de astfel de iniţiative ar putea reduce piedicile din calea spre bunăstarea socială şi economică a generaţiilor actuale şi viitoare.
