Business Internaţional

MOL vrea mai multe actiuni ale grupului croat INA

02.06.2008, 19:40 17

Compania petroliera ungara MOL poarta discutii preliminare cu guvernul croat pentru a-si majora participatia la grupul INA prin intermediul unui schimb de actiuni, scrie Budapest Business Journal. "Discutiile cu privire la schimbul de actiuni sunt inca in stadiu preliminar. Nu cred ca discutiile vor fi incheiate pana la toamna", a declarat un membru al guvernului din Croatia. Cotidianul croat Jutarnji List a publicat un material in care se anunta ca guvernul este pe punctul de a incheia o afacere in care schimba 14% din actiunile INA detinute de stat cu actiuni ale grupului ungar MOL, ceea ce ar ridica participatia acestuia la grupul croat la 39%. Participatia guvernului in cadrul INA ar scadea in aceste conditii de la 44,84% la 30,84%, conform cotidianului croat. Oficialii guvernamentali au declarat ca un astfel de schimb de actiuni este benefic atat pentru MOL, cat si pentru guvernul Croatiei. "Acest schimb va ajuta MOL, dar si pe noi, de aceea, toata lumea va fi multumita", a afirmat oficialul guvernamental. MOL si-a plasat propriile actiuni printr-o serie de intelegeri in banci partenere si a incheiat un contract de cooperare cu grupul CEZ din Cehia pentru a evita o preluare ostila din partea grupului austriac OMV. Compania ungara, care detine in acest moment 25% din grupul INA a anuntat in repetate randuri ca este interesata de majorarea participatiei in grupul croat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO