• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Business Internaţional

Muncitorii din UE nu au “gustat” din cea mai puternică creştere economică dintr-un deceniu. Procentul de muncitori UE aflaţi în sărăcie, în creştere constantă de la criza financiară

Muncitorii din UE nu au “gustat” din cea mai puternică creştere economică dintr-un deceniu. Procentul de muncitori UE aflaţi în sărăcie, în creştere constantă de la criza financiară

Autor: Catalina Apostoiu

4 ian 2019 1879

Ultimele date Eurostat relevă că în 2017 unu din 10 muncitori trăiau într-o gospodărie aflată sub linia sărăciei, o cifră neschimbată din 2016 şi cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, potrivit Financial Times.

Cu număr de locuri de muncă, salarii şi creştere economică aşteptate să încetinească în UE anul viitor, perspectivele creării de joburi bine plătite, stabile, devin şi mai nesigure, putând alimenta proteste anti-sistem şi populiste cum au fost demonstraţiile vestelor galbene din Franţa.

Mulţi factori contribuie la incapacitatea muncitorilor din UE de a obţine venituri decente la nivel de familie: un număr insuficient de ore muncite, existenţa unui singur membru cu venituri, salarii scăzute, preţuri în creştere şi reduceri ale beneficiilor realizate de multe guverne.

Sărăcia este în creştere la nivelul majorităţii contractelor de muncă, chiar şi în rândul angajaţilor cu un acces bun la beneficii şi protecţie socială.

Situaţia stă însă de departe cel mai rău în cazul celor neaflaţi în poziţii standard full-time, care au “şanse” de trei ori mai mari de a fi săraci.

În mod nesurprinzător, sărăcia se situează la un nivel mai ridicat în ţările cel mai rău lovite de criza financiată.

Chiar şi în bogata Germanie, procentul muncitorilor cu risc de sărăcie aproape s-a dublat din 2005, la 9,1%, un nivel similar cu media UE, şi care marchează cea mai rapidă creştere din rândul tuturor marilor economii UE.

 


Virus-free. www.avast.com

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363