Sindicatele din sectorul public al Germaniei cer creşteri salariale de 5%, la o inflaţie acum de peste 4%. Şi din alte sectoare, cum ar fi industria metalelor şi construcţii, se aud voci care cer puternic mai mulţi bani pentru ca salariul să poată ţine pasul cu inflaţia aflată la cote record.
Analiştii de la Institutul pentru Economie Globală (IfW, din Germania) i-au avertizat pe angajatori să se aştepte la majorări salariale „excesiv de mari“ în anii care urmează. Majorări de 5% ar fi „realiste“. Dar cu salariile din Germania explodând la fel cum face inflaţia, cum vor răspunde angajaţii din celelalte state vecine?
În Europa este bine cunoscută încercarea încheiată cu succes a angajaţilor Audi din Ungaria din 2019 de a-l forţa pe angajator să le dea salarii comparabile cu cele ale colegilor germani. Dar dacă salariile cresc în condiţii de inflaţie accelerată, preţurile nu vor creşte şi mai mult? Este o problemă care le dă fiori băncilor centrale.
În 2014, când pe atunci cancelarul Germaniei Angela Merkel a făcut pe placul partenerilor social-democraţi şi a acceptat introducerea salariului minim pe economie pentru prima dată după reunificarea ţării, Europa a aplaudat schimbarea spunând că de ea va beneficia toată lumea. Bani mai mulţi pentru muncitorul german înseamnă consum şi importuri mai viguroase. S-au opus atunci puternic unii radicali ai pieţei libere şi banca centrală germană Budesbank. Teama era că salariile mai mari vor eroda competitivitatea.
În 2014, inflaţia din Germania era de 0,7% pentru ca la sfârşitul anului următor să coboare la 0,2%, cu mult sub ţinta băncii centrale, care era şi este de 2%. Consumul din Europa şi din lume încă era îngheţat de marea criză financiară pornită din SUA. Între timp, salariul minim din cea mai mare economie europeană a mai crescut şi cu toate acestea sindicatele au dezlănţuit acum o cascadă de revendicări salariale. Sectoare întregi, cum este cel al construcţiilor, ameninţă cu greve. Oprirea lucrului de către angajaţii companiei naţionale de cale ferată a arătat că actuala mişcare nu este o glumă.
Unul dintre argumentele acestor revendicări este că e nevoie de mai mulţi bani la salariu pentru a estompa efectele corozive ale inflaţiei, care în septembrie a accelerat la peste 4%, dublul ţintei băncii centrale, şi care cel mai probabil nu se va opri aici. Însă Bundesbank, banca centrală germană, şi BCE asigură că creşterile de preţuri au la bază factori trecători, chiar dacă se dovedesc a fi mai puternici şi mai persistenţi decât au anticipat. Dacă acţionează asupra inflaţiei cu majorări de dobânzi, adică scumpind creditul, riscul este să sugrume creşterea economică.
Cu salarii în creştere şi cu inflaţie accelerată, unii economişti şi analişti au început să vorbească despre naşterea unei spirale ascendente salarii-preţuri - cu salarii mai mari alimentând inflaţia şi cu preţuri în creştere la care se va răspunde cu alte majorări salariale şi tot aşa - care nu va face decât să doboare economia. Pe de altă parte, alţi economişti asigură din nou că dacă germanii primesc bani mai mulţi la salariu, va fi mai bine şi pentru angajaţii din ţările de unde Germania importă.
Însă discuţiile despre spirala salarii-preţuri nu se rezumă doar la Germania. Spre deosebire de BCE şi alte bănci centrale mai puternice, banca naţională a Cehiei majorează încă din vară dobânzile de politică monetară, principalul instrument de domolire a inflaţiei. Cu astfel de acţiuni, riscul este ca scumpirea creditului să ducă la frânarea revenirii economice. Însă banca centrală a Cehiei, la fel ca instituţia similară din Ungaria, cred că pericolele create de inflaţie sunt mai mari, iar economiile au fost repuse pe fundaţii solide.
În Cehia, pericolul inflaţionist este amplificat de o penurie acută de forţă de muncă. Ca să atragă angajaţi, companiile trebuie să ofere salarii mai mari. Iar salariile mai mari atrag inflaţie, şi tot aşa - spirala salarii-preţuri. Dar Cehia şi Ungaria sunt ecomomii mici, satelitare pentru economii cum este cea a Germaniei. Acolo, ca în restul lumii bogate, angajaţii şi angajatorii sunt obişnuiţi ca salariile şi preţurile să urce încet, după cum scrie The Economist. În deceniul de după criza financiară globală, inflaţia doar rar a depăşit ţintele băncilor centrale (care de obiceisunt mai mari în economiile emergente), iar salariile păreau că nu pot să crească mai rapid.
La începutul pandemiei, puterea de cumpărare a salariului mediu pe oră din Italia, Marea Britanie şi Japonia era la fel ca la mijlocul anilor 2000. Faptul că în SUA creşterea medie a salariilor a putut atinge 3% între 2015 şi 2019, la o inflaţie de 2%, părea un triumf rar. Dar acolo în această perioadă a început să se pună din ce în ce mai serios şi problema inegalităţilor şi a efectelor lor inclusiv asupra politicului şi democraţiei. Revenirea din pandemie a adus o schimbare spectaculoasă. Şi salariile şi preţurile cresc.
În SUA, salariul mediu a avansat cu 4,6% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În Germania, sindicatele din sectorul public cer majorări salariale de 5% (la inflaţie de peste 4% şi cel mai probabil în creştere şi anul viitor „ alegerile din Germania s-ar putea să fi ţinut în loc unele scumpiri). Până şi în paralizata Japonie salariile şi preţurile urcă modest. Cauzele inflaţiei sunt evidente: cererea pentru orice a explodat în timp ce producţia este încă afectată de pandemie, ceea ce cauzează penurii, întârzieri şi blocaje pe lanţurile de aprovizionare. Însă creşterile salariale sunt mai misterioase, notează The Economist. În multe locuri, creşte excedentul de locuri de muncă disponibile, însă din diverse motive oamenii nu se înghesuie să se angajeze.
Penuria de forţă de muncă ar putea fi un semn al dificultăţilor schimbării de profesie sau a locului de trai când economiile trec printr-o ajustare neobişnuită. De asemenea, teama de virus şi banii daţi de stat pot ţine posibilii angajaţi inactivi. S-ar putea chiar ca pandemia să-i fi învaţat pe oameni că e mai bine să facă priorităţi din familie şi viaţa personală în detrimentul carierei.
Băncile centrale au probleme în a înţelege cauza creşterilor salariale. De aceea multe spun, sau speră, că inflaţia este trecătoare. Dar când angajaţii cer salarii mai mari anticipând creşteri şi mai mari de preţuri este clar că a apărut o problemă. Inflaţia de durată poate fi evitată dacă firmele absorb creşterile salariale, în dauna profitului, şi evită să majoreze preţurile. De asemenea, îmbunătăţirea productivităţii poate face ca majorările salariului real să fie sustenabile. Ori angajaţii care stau degeaba se pot întoarce în câmpul muncii, ceea ce va reduce presiunile salariale. În privinţa acestui aspect, sunt surprinzător de puţine semne că retragerea programelor de salvare a locurilor de muncă, în care guvernele plătesc salariile sau o parte din acestea, a dus la creşterea numărului de oameni care-şi caută de lucru. Poate de aceea guvernul Germaniei a avertizat că va înceta să mai subvenţioneze salariile persoanelor nevaccinate contra COVID care intră în carantină din cauza bolii.
