NASA a lansat duminică din Florida noul său observator astronomic de ultimă generaţie, Telescopul Spaţial Nancy Grace Roman, un proiect de circa 4 miliarde de dolari al cărui scop este să cerceteze energia şi materia întunecată.
Telescopul a decolat de la Centrul Spaţial Kennedy şi se îndreaptă către Punctul Lagrange 2 (L2), o locaţie orbitală stabilă situată la aproximativ 1.6 milioane de kilometri de Pământ, informează Reuters.
Misiunea este proiectată pentru o durată iniţială de 5 ani, cu rezerve de combustibil ce permit extinderea cu încă 5 ani.
Lansarea a avut loc cu nouă luni mai devreme decât termenul estimat iniţial, după ce Congresul SUA a asigurat finanţarea proiectului în ciuda tentativelor de oprire a fondurilor de către preşedintele Donald Trump.
Noul observator va completa activitatea telescopului spaţial James Webb şi a telescopului Hubble.
Cu o claritate comparabilă cu cea a lui Hubble, noul observator poate scana cerul de o sută de ori mai repede decât celelalte telescoape.
„Va fi ca şi cum Hubble şi James Webb ar fi privit universul printr-o gaură a cheii, în timp ce Nancy Grace Roman va sparge uşa”, a declarat Nicola Fox, şefa Direcţiei pentru Misiuni Ştiinţifice a NASA.
„Roman are, în linii mari, aceeaşi sensibilitate şi claritate vizuală ca Hubble, însă scanează cerul mult mai rapid. O lună de observaţii pentru a cartografia galaxia noastră, Calea Lactee, ar necesita aproximativ un secol cu Hubble”, a transmis şi Julie McEnery, cercetător principal al proiectului la Centrul Goddard pentru Zboruri Spaţiale al NASA din Maryland.
Roman este proiectat să creeze cea mai detaliată hartă tridimensională a cosmosului realizată vreodată, scanând peste două miliarde de galaxii pe parcursul primului său an complet de observaţii. Această cartografiere are rolul de a măsura forţele care modelează universul.
Printre acestea se numără materia întunecată (27% din univers) care va fi analizată prin amprenta sa gravitaţională asupra stelelor şi galaxiilor, energia întunecată (68% din univers), forţa invizibilă responsabilă pentru expansiunea accelerată a cosmosului va fi măsurată la o precizie fără precedent şi materia obişnuită (5% din univers) din care sunt formate stelele, planetele, gazul şi praful.