Nearshoringul, şansa Europei de Est de a deveni noua Chină, dar şi riscul de a pune economia pe tavă străinilor. Este dificil ca est-europenii să se desprindă de firmele străine, de capitalul şi cunoştinţele lor. Ţările ECE cheltuiesc mult mai puţin pentru cercetare şi dezvoltare decât cele din Europa de Vest şi le lipsesc pieţele de capital cu adâncimi mari

Nearshoring-ul, adică relocarea pro­ducţiei de către companii mai aproape de piaţa de desfa­cere, transformă Europa de Est într-o nouă Chină, scrie The Economist. Tendinţa este una generală şi a luat amploare mai peste tot pe glob odată cu creş­terea din ultimii ani a riscurilor geopolitice, cu amplificarea tensiunilor comerciale şi apariţia de sincope pe lanţurile de aprovizionare în urma blocajelor cauzate de pandemie.

Europa Centrală şi de Est, vecină cu pieţele mai bogate ale Europei de Vest, având econo­mii încă low-cost dacă sunt comparate cu cele din Occident şi forţă de muncă instruită, este un punct focal în această tendinţă, arată mai multe analize, dintre care una este a ING. Acest lucru se vede mai ales la in­vesti­ţiile făcute în regiune de compa­niile străine. Iar la acest capitol se dis­ting în mod special Polonia şi Cehia. Pen­tru companie, nearshoringul adu­ce, ca avantaje, lanţuri de aprovizio­nare mai rezistente, costuri cu logistica mai re­duse, comunicare îmbunătăţită, creş­te­rea sustenabilităţii operaţiunilor şi timpi de răspuns mai mici, notează Finan­cial Times. Însă o astfel de strategie are şi deza­van­taje, pentru economie. Unul este că inves­titorii străini pot fi capricioşi şi infideli.

Uniunea Europeană a încercat în ultima vreme să restricţioneze importurile din China. Cu toate acestea, în această vară China a încu­rajat importarea unui singur produs european: carnea de pasăre din Polonia. Gestul este ne­sem­nificativ din punct de vedere economic. Dar face parte dintr-un impuls mai amplu al Chinei de a cultiva şi investi în Europa Centrală şi de Est, scrie The Economist. China nu este singura. Ţă­rile din ECE beneficiază de pe urma trans­fe­ru­lui de producţie mai aproape de piaţa euro­pea­nă (nearshoring) sau în locuri conside­rate de încre­dere din punct de vedere politic (friend­sho­ring), precum şi din offshoringul tradiţional pentru costuri mai mici. În raportul său recent privind competitivitatea europeană, Mario Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, susţine că UE trebuie să construiască lanţuri de aprovizionare mai rezistente şi să investească în producţia internă strategică, cum ar fi cea de semiconductori.

Un exemplu grăitor este Polonia, care nu a avut recesiune din 1991, cu excepţia perioadei de pandemie. Consumul per capita polonez l-a ajuns din urmă pe cel din Spania în termeni reali. Fluxurile investiţiilor străine directe nete s-au dublat, de la 10 miliarde de dolari pe an la mijlocul anilor 2010, la aproximativ 20 de mili­arde de dolari anul trecut. Un studiu realizat de Kearney, o companie de consultanţă, plasează Polonia printre primele 25 de destinaţii pentru ISD în următorii ani, în urma Mexicului şi Taiwanului.

Potrivit Savills Nearshoring Index pentru 2024, Cehia este a doua locaţie ca atractivitate pentru companii industriale care caută să-şi aducă mai aproape de cerere lanţurile de apro­vi­zionare. Portugalia se află pe primul loc, Po­lo­nia pe trei, Suedia pe patru, iar Japonia pe cinci. În această analiză se arată că de obicei ţările care se plasează bine în clasament la cos­turi stau mai slab la rezilienţă, mediu de afaceri şi mediu înconjurător şi guvernanţă. Excepţiile sunt Polonia, Portugalia şi Cehia.

Există mai multe motive pentru care sunt de aşteptat mai multe investiţii în ECE. Unul este tranziţia globală către neutralitatea clima­tică. De la vehicule electrice (EV) şi baterii până la pompe de căldură şi eoliene, în Europa trebuie construite noi capacităţi de producţie. Modernizarea unei fabrici vechi din Germania sau Franţa costă aproximativ la fel de mult ca dezvoltarea unei uzine noi în Polonia sau Ungaria. Ţările bogate pot oferi mai multe subvenţii, dar statele ECE au terenuri şi forţă de muncă mai ieftine, reglementări mai laxe şi taxe mai mici.

Un alt motiv este supracapacitatea de producţie chineză. Pe măsură ce creşterea încetineşte, China îşi dublează sectorul său de producţie uriaş, în special în domenii noi, cum ar fi vehiculele electrice. UE este singura piaţă încă destul de deschisă importurilor din China, ceea ce creşte presiunea asupra producătorilor europeni. Acest lucru îi împinge către regiunile cu costuri mai mici ale pieţei unice.

Un motiv, care în ultimul timp s-a dovedit important, este şi siguranţa pe care o oferă economiilor est-europene apartenenţa la NATO. Într-un deceniu, „cea mai mare parte a producţiei de maşini din Europa ar putea migra în ţările din ECE şi în alte locuri mai ieftine, cum ar fi Portugalia şi Spania“, spune Zoltan Torok de la Raiffeisen Bank Ungaria.

În cele din urmă, tensiunile dintre America şi China, cu Europa între ele, pot perturba lanţurile de aprovizionare. Acesta este motivul pentru care firmele au început să aducă producţia mai aproape de pieţe (nearshoring). Producătorii chinezi de vehicule electrice şi componente încep deja să producă în Europa, folosind Ungaria drept cap de pod.

Cele mai mari anunţuri de ISD chineze din ultimii trei ani au fost în Ungaria şi Serbia, potrivit fDi Intelligence. Ungaria găzduieşte prima fabrică europeană a BYD, unul din cei mai mari producători chinezi de maşini electrice. Companiile occidentale au şi ele fabrici aici. Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a mers în Serbia pe 19 iulie pentru a semna un acord pentru folosirea litiului sârbesc, necesar bateriilor din vehiculele electrice.

Intel, un producător de cipuri, a ales Polonia pentru o fabrică de 4,6 miliarde de dolari, deşi a întrerupt investiţiile europene din cauza problemelor sale financiare. Iar ce a făcut Intel arată şi riscurile boom-ului de ISD. Investitorii străini pot fi capricioşi. De asemenea, mari părţi din economiile regiunii sunt deja controlate de străini. Valoarea adăugată din producţia de maşini este aproape în întregime în mâini străine. Ungaria se reindustrializează accelerat atrăgând producţie auto şi de componente, dar nu are niciun producător naţional de maşini. Sectorul este dominat de germani şi asiatici. Pe de altă parte, cea mai mare parte din sectorul bancar este în mâini maghiare.

Două dintre cele patru bănci principale din Polonia sunt subsidiare ale băncilor ING din Olanda şi Santander din Spania. Partidele populiste, cum ar fi Lege şi Justiţie din Polonia, aflat mult timp la guvernare, susţin că ISD-urile de acest tip vor încetini creşterea salariilor şi vor alimenta inegalitatea. Dar de fapt salariile cresc în Polonia. Cresc şi în Ungaria, unde un alt partid populist aflat la guvernare, Fidesz, încearcă să atragă investitorii străini, dar nu oriunde, ci doar în anumite sectoare.

Cu toate acestea, este dificil ca est-europenii să se desprindă de firmele străine, de capitalul şi cunoştinţele lor. Ţările ECE cheltuiesc mult mai puţin pentru cercetare şi dezvoltare decât cele din Europa de Vest şi le lipsesc pieţele de capital cu adâncimi mari.

Efortul Poloniei de a construi o maşină electrică poloneză a avut un început dificil şi chiar şi după ce guvernul şi-a unit forţele cu producătorul chinez Geely, care ar trebui să vină cu o mare parte a tehnologiei, proiectul are un viitor nesigur.

Cel mai mare producător de autobuze din ţară, Solaris, este al companiei spaniole CAF.

Ţările din ECE trebuie să concureze pentru ISD cu economii precum Germania şi Franţa, care îşi pot permite subvenţii mai mari. De asemenea, trebuie să concureze cu ţări care oferă energie mult mai ieftină, precum statele nordice şi Spania.

Costurile cu forţa de muncă sunt încă scăzute în est, dar acest decalaj se reduce: salariile vor urca de la 44% din media vest-europeană la 59% până în 2035, potrivit lui Tomas Dvorak şi Mateusz Urban de la Oxford Economics. Analiştii sunt de acord că pentru Cehia şi Polonia costurile mici nu mai pot fi un argument în atragerea de investiţii străine.

Pentru a concura, guvernele din ECE le oferă străinilor terenuri ieftine, dar companiilor locale nu le place asta. ECE furnizează energie subvenţionată companiilor străine, dar consumatorii locali trebuie să plătească pentru aceasta. Guvernele încearcă să-i atragă pe străini cu legi de reglementare mai blânde, iar acest lucru înfurie grupurile de mediu. „Producţia la faţa locului a componentelor bateriilor electrice este o activitate cu valoare adăugată redusă, care necesită multă energie şi apă“, spune Gergely Tardos de la OTP Bank din Budapesta. „Nu există consens dacă acest lucru este benefic pentru o ţară“.

De asemenea, investitorii străini au nevoie şi de garanţii că îşi pot găsi muncitori. Acest lucru este dificil pentru statele cu populaţia de vârstă activă în scădere. Milioane de cetăţeni din ţările din ECE s-au mutat în cele mai bogate economii occidentale. Astfel, „a devenit ceva obişnuit importarea forţei de muncă“, spune Torok.

Înflorirea investiţiilor străine în ţările din ECE va creşte poziţia acestora în UE şi le va îmbunătăţi perspectivele economice. Dar le va face mai prietenoase cu China şi cu alte ţări autoritare care doresc să se apropie de Europa.