Business Internaţional

Negocieri Rusia-Belarus: petrol în schimbul suveranităţii naţionale?

Negocieri Rusia-Belarus: petrol în schimbul...

Autor: Catalina Apostoiu

15.02.2019, 00:05 965

Kremlinul neagă că Belarusul ar putea deveni parte a unui singur stat cu Rusia, iar preşedintele Belarusului insistă că Belarusul nu va deveni niciodată parte a Rusiei şi că suveranitatea ţării este „sfântă”.

Preşedintele Belarusului Aleksandr Lukaşenko se află în Soci pentru discuţii cu Vladimir Purin. Acestea survin pe fondul unor zvonuri persistente că Belarusul ar putea deveni parte a unui singur stat controlat de Rusia, şi chiar condus de Putin, scrie Deutsche Welle.

Este a treia întâlnire dintre cei doi lideri din mai puţin de două luni, iar în spatele declaraţiilor diplomatice ale ambelor părţi cu privire la „cooperarea belorusă-rusă”, negocierile ar putea fi tensionate. În spatele uşilor închise ar putea avea loc negocieri economice strânse, care ar putea avea implicaţii asupra statului Belarus.

Putin a caracterizat politica din domeniul energiei drept „unul dintre cele mai importante domenii” ce vor fi luate în discuţie. În iulie, Duma de stat din Rusia a aprobat o lege ce permite un spaţiu de manevră fiscal în industria petrolieră şi a gazelor. Ministerul rus de finanţe s-a plâns că ţara pierde fonduri semnificative în fiecare an furnizând Belarusului petrol în condiţii preferenţiale.

Belarusul este nemulţumit de noile reglementări, despre care oficialii spun că vor lăsa o gaură de 3,8% în PIB-ul ţării în următorii ani. Minskul insistă că vrea gaze la preţuri de pe piaţa rusească, nu la preţuri europene.

Relaţiile dintre Belarus şi Rusia au fost dintotdeauna apropiate. Cele două ţări sunt parteneri comerciali importanţi, făcând parte din Uniunea Economică Eurasiatică. Belarusul este de asemenea parte a ìStatului unional al Rusiei şi Belarusuluiî din 1999. Acum, Moscova a arătat clar că este dispusă să menţină tratamentul economic preferenţial pentru Belarus în schimbul unei reexamineări a Tratatului unional.

De luni întregi, diverşi experţi şi observatori pe Rusia susţin că anexarea Belarusului este inevitabilă, urmând să-i permită lui Putin să devină în cele din urmă preşedinte al unui stat unional ruso-belarus.

Kremlinul neagă că Belarusul ar putea deveni parte a unui singur stat cu Rusia, iar preşedintele Belarusului insistă că Belarusul nu va deveni niciodată parte a Rusiei şi că suveranitatea ţării este ìsfântăî. Acesta a susţinut de asemenea că din cauza presiunii economice exercitate asupra ţării sale Rusia va ìpierde singurul aliat pe care-l are la vestî şi a cerut guvernului său să caute furnizori alternativi de petrol în regiunea baltică.

Potrivit expertului în ştiinţe politice Mihail Vinogradov, actualele întâlniri dintre cei doi lideri nu vor duce decât la noi negocieri. Poziţia publică a lui Lukaşenko este probabil de înţeles considerând că o uniune cu Rusia pare a nu fi populară în Belarus.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO