Neurologul Sara Lazar a descoperit că persoanele care practică meditaţia au mai multă materie cenuşie în partea creierului asociată memoriei de lucru şi luării deciziilor, adică cortexul frontal.
„Profesorul de yoga a spus că yoga te ajută să manifeşti mai multă compasiune şi să fii mai empatic. Am început să observ o schimbare a stării mele de spirit, am reuşit să gestionez mult mai uşor anumite situaţii dificile. Mai mult decât atât am fost capabilă să văd lucrurile şi din punctul de vedere al altor oameni”, a declarat neurologul Sara Lazar.
În scurt timp, de la yoga, Lazar a trecut la meditaţia mindfulness. Ulterior, aceasta a descoperit tot mai multe indicii care arată că acest tip de meditaţie ajută la reducerea stresului, la controlarea depresiei şi anxietăţii. Printre alte beneficii descoperite se numără reducerea senzaţiei de durere, insomnia şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În prima sa rundă de cercetare, ea i-a analizat pe cei care practică meditaţia de cel puţin şapte ani. Rezultatele au arătat că respectivii oameni au mai multă materie cenuşie decât cei obişnuiţi, mai ales în zone precum cortexul auditiv sau zonele senzoriale.
Mai mult decât atât, neurologii au descoperit că în creierele celor care meditează materia cenuşie se regăseşte inclusiv la nivelul cortexului frontal, un lob cerebral esenţial dedicat memoriei de lucru şi luării deciziilor.
Odată cu înaintarea în vârstă, cortexul frontal se micşorează, dar cei trecuţi de 50 ani care practică meditaţia deţin aceiaşi cantiate de materie cenuşie în creier precum cei de 25 de ani.
Potrivit experţilor, pentru astfel de rezultate sunt necesare aproximativ 30 de minute de meditaţie pe zi. Există şi experţi care susţin că rezultatele pot apărea cu doar 15 minute de meditaţie.