Business Internaţional

New York-ul are din nou un turn World Trade Center, după 13 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie. Galerie FOTO

Cum arată noul World Trade Center

Cum arată noul World Trade Center

Autor: Ştefan Stan

03.11.2014, 17:35 3958

La treisprezece ani după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, World Trade Center, unul dintre simbolurile Statelor Unite, a fost redeschis pentru business, marcând un moment important pentru atât pentru locuitorii din New York, cât şi pentru SUA, scrie USA Today.  

Având 104 etaje şi o înălţime de 541 de metri, Noul World Trade Center este cel mai înalt zgarie-nori din SUA. Construcţia clădirii a costat 3,9 miliarde de dolari. Noul World Trade Center este situat în locul turnurilor gemene care au fost ţinta atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Construcţia clădirii a durat 8 ani şi a fost finalizată în ciuda tensiunilor politice, financiare şi legale, care erau aproape să oprească proiectul.

Unele companii au optat deja să îşi mute sediile în noul World Trade Center. Spre exemplu, gigantul media Conde Nast deja a început luni să se îşi transfere angajaţii în noul sediu din World Trade Center. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO