Business Internaţional

Nicăieri, noua frontieră a petrolului rusesc

Nicăieri, noua frontieră a petrolului rusesc

Autor: Paul Comşa

10.12.2011, 11:51 2285

La peste 400 de kilometri de civilizaţie şi flancată de păduri dese în care mişună urşi, lupi şi elani, se află ascunsă de priviri "indiscrete" una din cele mai mari exploatări petroliere ale Rusiei. Pentru a ajunge la câmpul petrolifer de la Verkhnechonsk, o locaţie aflată undeva în estul Siberiei, inginerii din Moscova călătoresc cel puţin o zi şi schimbă trei mijloace de transport, în zilele când nu sunt surprinşi de furtuni de zăpadă, scrie The Wall Street Journal.

Câmpul petrolifer este exploatat de TNK-BP, un joint-venture al gigantului petrolier britanic British Petroleum şi un grup de miliardari ruşi care controlează operaţiunile prin telefon şi videoconferinţe de la peste 1.000 de km depărtare.

"Este ca şi cum am trăi pe o insulă. Nu era nimic aici când am venit, doar taiga", spune Albert Gilfanov, managerul adjunct al câmpului petrolifer.

TNB-BP exploatează câmpul de la Verkhnechonsk din 2008, fiind una din companiile pioniere care s-au încumetat să foreze petrol în adâncul pădurii siberiene. Compania a fost încurajată de facilităţile fiscale oferite de guvernul rus, care a scutit iniţial exploatările din estul Siberiei de la plata impozitelor şi a tarifelor vamale la export.

Condiţiile sunt însă extrem de vitrege. Muncitorii îndură temperaturi care pot ajunge la minus 57 de grade Celsius iarna, iar vara sunt chinuiţi de numeroase musculiţe insistente care-i determină să omoare vacile din gospodărie pentru a scăpa de ele. Nu există drumuri, singurul mijloc de transport este elicopterul, iar cea mai apropiată aşezare locuită se află la peste 400 de kilometri depărtare. Nici câmpul petrolifer nu este prietenos cu noii veniţi din cauza geologiei complexe, a temperaturilor scăzute şi a reacţiilor chimice care au îngreunat serios misiunea inginerilor.

"Verkhnechonsk are printre cele mai scăzute temperaturi dintre câmpurile petrolifere ale lumii", spune Igor Rustamov, directorul de producţie al subsidiarei.

Cu 13% din rezervele de petrol ale lumii şi cu aproximativ un sfert din zăcămintele de gaze naturale ale planetei, Rusia este fără îndoială o superputere energetică. După destrămarea Uniunii Sovietice, producţia de petrol a scăzut abrupt, dar a intrat din nou pe un trend ascendent în ultimii ani, iar în octombrie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii douăzeci de ani.

Totuşi, principalele exploatări petroliere din marile câmpuri situate în vestul Siberiei se află în declin. Pentru a susţine producţia, Rusia trebuie să se extindă şi în alte zone, precum estul Siberiei, unde rezervele de petrol nu sunt la fel de abundente, costurile de exploatare sunt mai mari, iar transportul reprezintă adeseori un obstacol major, greu de surmontat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO