Exporturile Chinei au înregistrat în mod neaşteptat cea mai accelerată creştere din ultimii trei ani în luna februarie, sugerând că expansiunea economiei ţării rămâne solidă chiar în condiţiile deteriorării relaţiilor comerciale cu SUA, relatează CNBC.
Exporturile pe februarie ale Chinei au avansat cu 44,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, comparativ cu media aşteptărilor analiştilor ce indica o creştere de 13,6% şi cu creşterea de 11,1% din ianuarie. Importurile au crescut cu 6,3%, sub estimările analiştilor, şi în scădere de la avansul puternic de 36,9% din ianuarie.
Analiştii avertizează că datele de început de an ar putea fi distorsionate de noul an chinezesc, însă datele combinate pe ianuarie-februarie au indicat de asemenea o accelerare dramatică a creşterii exporturilor.
De ce economia mondială ar putea lua-o la vale: sunt prea multe ţări care au rezultate atât de bune în acelaşi timp
Faptul că atât de multe ţări au rezultate atât de bune în acelaşi timp ar trebui să genereze semnale de alarmă. Istoria arată că astfeld e vremuri sunt urmate de turbulenţe financiare şi economice, scrie Stephen King, consultant economic în cadrul HSBC, într-o opinie publicată în Financial Times.
După atâţia ani de creştere anemică şi salarii scăzute, orice sugestie că următoarea perioadă de declin economic este aproape ar putea părea nerezonabilă. Este adevărat că şomajul a scăzut dramatic, iar salariile au crescut oarecum într-un număr de ţări, aceste evoluţii fiind indicatori utili ai unui sfârşit de ciclu.
Pe de altă parte, dobânzile sunt în mare parte scăzute, Trump oferă stimulente fiscale în SUA, zona euro este mai dinamică decât oricând în ultimii anni, iar temerile iniţiale privitoare la o criză economică în China par acum absurde.
Atunci, de ce să ne temem de o viitoare posibilă criză? Pur şi simplu pentru că atât de multe ţări evoluează atât de bine simultan, susţine Stephen King. Istoria arată că perioadele când multe ţări cresc simultan peste tendinţele pe termen lung sunt asociate cu turbulenţe financiare şi economice. Singura excepţie de la această regulă sunt perioadele ce urmează imediat recesiunilor.
Al doilea cost este simplu: odată cu creşterea economiei mondiale creşte şi cererea de materii prime şi capital, acest lucru generând efecte secundare neplăcute, cum ar fi creşterea preţurilor petrolului şi a randamentelor obligaţiunilor.
Al treilea este o consecinţă inevitabilă a primelor două. Perioadele de creştere sincronizată tind să fie asociate cu un ritm neaşteptat de rapid al majorărilor de dobânzi.
Aceste costuri pot crea şocuri financiare şi economice localizate sau globale.
Astăzi, inflaţia este în mare parte „blândă“. Însă nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre preţurile activelor. Judecând după cererea solidă de titluri de pe pieţele emergente, creşterea puternică a pieţelor rezidenţiale şi evaluările ridicate ale acţiunilor americane, este posibil ca apetitul pentru risc să fi revenit, avertizează Stephen King.
Cum ar trebui să reacţioneze strategii? Banca Reglementelor Internaţionale susţine de multă vreme că bancherilor centrali le este dificil să atingă în acelaşi timp obiectivul stabilităţii preţurilor şi pe cel al stabilităţii financiare.
Ar fi mai bine ca obiectivul stabilităţii preţurilor să cadă pe planul doi pentru a se evita o bulă financiară, susţine Stephen King.
Între timp, politicienii ar trebui să evite încrederea în sine exagerată, adesea acompaniată de o politică fiscală relaxată, care apare în mod tipic când economia mondială „duduie“.
