Business Internaţional

Noi concedieri în IT: Microsoft renunţă la 3% din angajaţii companiei la nivel global, aproape 7.000 de persoane

Noi concedieri în IT: Microsoft renunţă la 3% din...

Autor: Valeriu Dănilă

13.05.2025, 18:02 406

Microsoft a anunţat marţi că va concedia aproximativ 3% din forţa de muncă la nivel global, scrie CNBC.

„Continuăm să implementăm schimbările organizaţionale necesare pentru a poziţiona compania cât mai bine într-o piaţă dinamică”, a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft.

Decizia vine în contextul în care compania a raportat la sfârşitul lunii aprilie rezultate financiare peste aşteptările analiştilor, iar acum are prognoze optimiste pentru trimestrul viitor.

La sfârşitul lunii iunie al anului 2023, Microsoft avea 228.000 de angajaţi la nivel mondial, ceea ce înseamnă că această rundă de concedieri va afecta câteva mii de persoane.

Este, probabil, cel mai amplu val de concedieri de la reducerea celor 10.000 de posturi în 2023.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels