Business Internaţional

Noi semnale de alarmă: încă o majorare a dobânzilor americane de către Fed ar putea arunca economia SUA în recesiune

Noi semnale de alarmă: încă o majorare a dobânzilor...

Autor: Catalina Apostoiu

27.08.2018, 20:54 1373
Preşedintele Fed St. Louis, James Bullard, a lansat noi semnale de alarmă cu privire la planurile băncii centrale americane (Fed) de a majora în continuare dobânzile, avertizând că şi numai o nouă majorare ar putea crea premisele unei recesiuni. Preşedintele american Donald Trump se opune şi el majorărilor dobânzilor. 

Comentariile lui Bullard vin după ce preşedintele băncii centrale Jerome Powell a semnalat că urmează noi majorări şi că astfel de măsuri constante reprezintă cea mai bună cale de a proteja redresarea economiei americane şi de a menţine creşterea numărului de locuri de muncă cât mai solidă posibil şi inflaţia sub control, scrie Reuters. 

Potrivit şefului Fed St. Louis, investitorii văd o încetinire a creşterii după acest an şi niciun pericol de inflaţie în perspectivă.

„Ne putem permite să aşteptăm şi dacă inflaţia începe să o ia în sus, atunci putem să majorăm”, a declarat Bul­lard. Pieţele contează pe încă două majorări de dobânzi în acest an şi una anul viitor, comparativ cu cele trei ma­joări de dobânzi pe care Fed-ul le an­ticipează în prezent pentru 2019. Stra­­tegii vor anunţa noi estimări pri­vind majorările viitoare în cadrul şe­din­ţei de politică monetară din septembrie. 

Potrivit preşedintelui Fed Jerome Powell, nu pare să existe un risc ridicat de supraîncălzire a economiei americane. Economia este solidă, inflaţia apropiată de ţinta de 2%, iar majoritatea celor care vor o slujbă pot găsi una foarte uşor. Astfel, condiţiile actuale jusifică calea urmată de Fed, de majorare treptată a dobânzilor.

Însă, în cazul în care aşteptările privind inflaţia s-ar modifica sau ar exista riscul declanşării unei crize, Fed-ul ar face tot ceea ce este necesar, a declarat Powell.

Acesta a admis că există unii factori de risc peste graniţe şi pe plan intern care, în timp, ar putea cere o reacţie diferită la nivelul politicii monetare. 

În acest an au fost operate două majorări de dobânzi, iar membrii comitetului de politică monetară au indicat că mai urmează două. 

În acelaşi timp, noul preşedinte al Fed a început să-şi pună amprenta asupra băncii centrale americane ca unul care se va baza mai mult pe judecăţis usţinute de date şi mai puţin pe unele dintre modelele şi valorile teoretice care au decis calea urmată de Fed în ultimii ani. 

În acest fel, acesta ar putea crea premisele unui ciclu de majorări de dobânzi mai lung decât cel estimat.

Pe de altă parte, deşi impactul politicii comerciale imprevizibile de care multe companii se tem nu s-a materializat încă, acesta ar putea pune capăt mai devreme ciclului majorărilor de dobânzi. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO