Business Internaţional

Noile "sapte surori" in domeniul petrolului si gazelor

16.03.2007, 20:59 93

Cand Enrico Mattei a inventat la manie sintagma "cele sapte surori" pentru a descrie companiile anglo-saxone care controlau petrolul din Orientul Mijlociu dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, fondatorul industriei moderne de energie a Italiei nu si-ar fi putut imagina profundele schimbari din domeniul energiei care urmau sa aiba loc o jumatate de secol mai tarziu.
In contextul in care pretul petrolului s-a triplat in ultimii patru ani, un nou grup de companii petroliere si de gaze a ocupat primele pozitii. Acestea si-au consolidat pozitiile ca detinatori si cautatori agresivi de resurse, impingand in pozitii secundare cele mai mari grupuri de energie, care au luat nastere din primele sapte surori (ExxonMobil si Chevron din Statele Unite si BP si Royal Dutch Shell din Europa), scrie Financial Times.
"Noile sapte surori" sau cele mai influente companii de energie din tari aflate in afara Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica au fost identificate de FT impreuna cu mai multi directori din industrie. Acestea sunt Saudi Aramco, Gazprom din Rusia, CNPC din China, NIOC din Iran, PDVSA din Venezuela, Petrobras din Brazilia si Petronas din Malaiezia.
In cea mai mare parte detinute de stat, aceste companii controleaza aproape o treime din productia mondiala de petrol si gaze si peste o treime din rezervele mondiale totale de petrol si gaze. Spre deosebire, fostele "sapte surori", care au ramas patru in urma consolidarii din anii '90, produc aproximativ 10% din petrolul si gazul global si detin numai 3% din rezerve.
Totusi, statutul lor de companii integrate, ceea ce inseamna ca acestea comercializeaza nu numai petrol si gaze, ci si benzina, motorina si produse petrochimice, face ca veniturile acestora sa fie sensibil mai mari decat cele ale noilor venite.
Robin West, presedinte al PFC Energy, o companie de consultanta in industrie, este de parere ca "motivul pentru care primele 'sapte surori' erau atat de importante era faptul ca ele faceau regulile; controlau industria si pietele. Acum, aceste noi 'sapte surori' fac regulile, iar companiile petroliere internationale se conformeaza regulilor".
Conform estimarilor International Energy Agency, noua productie va fi asigurata in procent de 90% de catre tarile aflate in curs de dezvoltare in urmatorii 40 de ani, o schimbare dramatica fata de ultimii 30 de ani, cand 40% din noua productie venea de la tarile industrializate, se arata intr-un raport al James A. Baker III Institute of Public Policy din cadrul Rice University.
Din acest punct de vedere, cel mai important jucator va fi Saudi Aramco, cea mai mare si mai sofisticata companie petroliera nationala, numarul unu pe lista FT.
In urma cresterii preturilor la titei incepand cu 2002, compania a lansat cel mai ambitios program de expansiune dintre grupurile din sectorul energetic, intentionand sa-si majoreze capacitatea de productie de la 11 milioane de barili pe zi sau 13% din nivelul actual al consumului global pana la 12,5 milioane si apoi 15 milioane de barili pe zi.
Astfel, Saudi Aramco isi va consolida pozitia de cea mai puternica firma petroliera, permitand Riyadhului sa joace in continuare pe plan global rolul de "bancher central" de petrol.
Companiile petroliere internationale si liderii principalelor tari consumatoare au ajuns sa accepte dominatia Saudi Aramco. Insa recenta schimbare din punct de vedere al influentei pe plan international a firmelor nationale mai mici a fost mai greu de digerat.
La sfarsitul anului trecut, companii ca BP si Shell isi pierdusera pozitiile de lideri pe bursele mondiale de actiuni, Gazprom si PetroChina (88% detinuta de CNPC) ajungand pe pozitiile a doua si a treia in topul celor mai mari grupuri de energie listate.
ExxonMobil, poate singura companie de energie din lumea dezvoltata care se bucura de o influenta globala similara celei a noilor venite, ramane astfel singura in top. De asemenea, Gazprom, Petrobras si PetroChina le-au depasit pe celelalte din punct de vedere al cresterii actiunilor.
Principalul factor ce a generat aceste schimbari este legat de remanifestarea nationalismului legat de resurse, fenomen care a inceput in Mexic in anii '30, a cuprins Orientul Mijlociu in anii '70 si a slabit in intensitate in momentul "racirii" pretului petrolului la sfarsitul anilor '80 si '90.
In zilele noastre, impactul acestui fenomen este diferit de cel inregistrat in anii '70. De aceasta data, companiile petroliere internationale nu mai gasesc campuri catre care sa se indrepte.
Intre timp, companiile petroliere nationale se aliaza in vederea dezvoltarii rezervelor fiecareia, lasand cresterea in industria petroliera si a gazelor, cat si resursele pentru dezvoltare economica globala, in seama noilor "sapte surori" si a guvernelor care le controleaza. Consecintele acestui fapt sunt dintre cele mai profunde.
Fatih Birol, economist-sef in cadrul IEA, estimeaza ca investitiile in valoare de 20.000 de miliarde de dolari care sunt necesare pentru asigurarea unor rezerve adecvate de energie pentru urmatorii 25 de ani nu vor putea fi realizate in intregime. Faptul ca guvernele nu sunt dispuse sa permita companiilor petroliere nationale sa-si reinvesteasca profiturile in industrie sta la baza multora dintre temerile privitoare la furnizarile viitoare.
Presedintele Venezuelei Hugo Chavez cheltuie doua treimi din bugetul PDVSA pe programele sale sociale populiste, aproape 7 miliarde de dolari indreptandu-se in aceasta directie pana in 2005, comparativ cu 77 milioane cheltuiti in 1997 de catre guvernul anterior, se arata in raportul Rice.
Intre timp, in Rusia, numai o mica parte din castigurile Gazprom merge catre reabilitatea vechiului sistem de conducte al Rusiei. In Iran, NIOC inca importa gaze, desi detine controlul asupra South Pars, cel mai mare camp gazeifer din lume. Compania nu-si poate majora productia sau repara rafinariile pentru ca trebuie sa finanteze subventiile care mentin preturile la petrol la numai 10 centi pe litru.
Insa cel mai bun exemplu a ceea ce se intampla atunci cand un guvern limiteaza investitiile straine, considerandu-si in acelasi timp compania petroliera nationala drept un sac de bani fara fund este cel al Mexicului. Cei mai pesimisti observatori anticipeaza ca rapida imbatranire a imensului camp petrolier Cantarell al Mexicului va transforma al treilea mare furnizor de petrol din America intr-un importator net intr-un deceniu.
Aceasta ar agrava problemele legate de furnizarea de petrol pe plan global in urmatorii trei-cinci ani. Din punct de vedere al Mexicului, acest lucru echivaleaza cu pierderea treptata a 40% din veniturile sale fiscale.
Companiile petroliere internationale nu concureaza numai cu detinatorii de resurse, ci si cu companiile petroliere nationale care s-au transformat in cautatori de resurse, ceea ce scoate in evidenta problema securitatii in domeniul energiei.
Jimmy Carter, care din pozitia de presedinte al Statelor Unite in timpul crizelor petroliere de la sfarsitul anilor '70 a introdus cele mai importante reglementari in domeniul energiei din istoria tarii, spune intr-un interviu ca lipsa de securitate in domeniul energiei reprezinta inca o problema majora si ca situatia prezenta difera de cea cu care s-a confruntat el dintr-un punct de vedere important: "Astazi, ne confruntam pe plan global cu competitia venita din partea Chinei si a Indiei".
Cea mai importanta companie din aceasta regiune este CNPC. Ceea ce o face atat de puternica sunt eforturile sale sustinute de a castiga rezerve internationale. Aceasta a patruns in 20 de tari, de la Azerbaidjan la Ecuador, a investit peste 8 miliarde de dolari in industria petroliera a Sudanului.
CNPC nu este totusi singura companie ce schimba regulile in cursa pentru castigarea de noi active. Companii petroliere mai mici cum sunt Petrobras si Petronas dau si ele de gandit directorilor companiilor internationale de energie.
Petronas de exemplu s-a extins pe plan international, in special in Sudan si Burma. Aceasta desfasoara operatiuni in peste 26 de tari.
Companii ca Petronas au avantajul ca pot atrage mai usor alte companii nationale petroliere bogate in resurse, spre deosebire de grupurile internationale care au "reputatia" de a-si trata de sus partenerii de business.
Directorii companiilor petroliere internationale nu cred ca situatia curenta se va schimba in curand. Christophe de Margerie, CEO al Total, spune: "Cred ca lucrurile nu se vor schimba chiar daca preturile la petrol vor scadea putin".
Totusi, acesta adauga ca este convins ca in cele din urma companiile petroliere nationale, dintre care multe se confrunta cu o criza de campuri petroliere si alte probleme de ordin tehnic si managerial, se vor gandi ca parteneriatele sunt benefice pentru dezvoltarea propriilor resurse.

Companiile petroliere nationale se aliaza in vederea dezvoltarii rezervelor fiecareia, lasand cresterea in industria petroliera si a gazelor, cat si resursele pentru dezvoltare economica globala, in seama noilor "sapte surori" si a guvernelor care le controleaza. Consecintele acestui fapt sunt dintre cele mai profunde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO