Business Internaţional

Numele Salomon dispare din lumea bancilor de investitii

07.04.2003, 00:00 27

Numele de Salomon, un reper pentru lumea bancilor de investitii de pe Wall Street de peste 90 de ani, si-a trait ultimele zile, dezvaluie Financial Times.
Vineri a fost ultima zi in care gigantul bancar Citigroup a folosit acest nume pentru diviziile sale. Directorul general al Citigroup, Sandy Weill, a anuntat inca din mai 2001 ca va renunta la el, dar decizia a fost permanent amanata. Incepand de astazi, ea este pusa in practica.
Brandul Citigroup va acoperi de acum toate diviziile bancare ale grupului Citigroup, inclusiv activitatile care implica actiuni, obligatiuni, valute si tranzactii internationale.
Numele de Schroder Salomon Smith Barney si Salomon Smith Barney nu vor mai fi folosite, iar joint-venture-ul Nikko Salomon Smith Barney din Japonia va fi redenumit Nikko Citigroup.
Numele de Salomon si-a facut debutul ilustru pe scena finantelor in 1910. Se crede insa ca nu are acelasi impact ca marca Citigroup. Chiar daca investitorii de succes care s-au perindat la in cadrul companiei sunt raspanditi acum prin toata lumea financiara, numele a fost sifonat de diverse scandaluri.
Un astfel de scandal a izbucnit in 1991 si s-a incheiat cu retragerea directorului general de atunci John Gutfreund si a starului in investitii John Meriwether. Mai recent, a fost cazul de conflict de interese al analistului pe telecomunicatii Jack Grubman.
Printre alti investitori reputati ai Salomon se numara Lewis Ranieri, Michael Lewis, Michael Bloomberg si...Warren Buffett. Toti sunt faimosi in Statele Unite si nu numai.
In 1981 Salomon a fost vanduta catre firma Phibro si a fost redenumita Phibro-Salomon pana in 1986 cand angajatii au preluat din nou controlul si i-au schimbat din nou numele in Salomon Inc. Mai tarziu, in 1997, firma Travelers a lui Sandy Weill a cumparat Salomon si a fuzionat-o cu divizia Smith Barney. Numele Salomon a devenit parte din Citigroup dupa fuziunea dintre Travelers si Citicorp.
Diviziile de servicii integrate pentru clienti si cele de analiza pe actiuni vor purta in continuare numele de Smith Barney.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO