Business Internaţional

Nurofenul, cel mai consumat medicament de români pentru simptomele de răceală şi gripă

Nurofenul, cel mai consumat medicament  de români pentru...

Autor: Bianca Dorobanţu

20.12.2015, 20:31 2270

Vânzările de medicamente eliberate fără prescripţie medicală (OTC, over the counter) pentru tuse, răceală şi alergii au crescut cu 60% în ultimii şase ani şi sunt estimate să ajungă anul acesta la 654 de mil. lei. Până în 2020, piaţa OTC-urilor se va dubla, comparativ cu anul 2010, conform unui studiu Euromonitor.

Anul acesta, jumătate din vânzări, în valoare de 305 mil. lei le-au avut medicamentele care tratează simptomele atât de răceală şi tuse, cât şi pe cele de alergie. Vânzări importante au avut şi decongestionantele nazale, de 175 de mil. lei, urmate de medicamentele pentru gât, apoi de cele pentru răceală, pe ultimul loc fiind antihistaminicele (împotriva alergiilor).

Pe primul loc în topul celor cinci cele mai bine vândute medicamente pentru tuse, răceală şi alergii se află brandul Nurofen, înregistrând o creştere a vânzărilor de aproape 15% anul acesta. Următorul brand este Theraflu (produs de GSK), aspirina, ACC (Novartis), Humex, sirop pentru tuse  (VivaSante). Pe ultimul loc se află dropsurile Strepsils, folosite pentru ameliorarea durerilor de gât, brand produs de aceeaşi companie care produce şi Nurofenul, Reckitt Banckiser.

Virozele respiratorii nu au fost la fel agresive sezonul acesta şi nu au îmbolnăvit foarte mulţi oameni, în comparaţie cu sezonul trecut, spune Doina Iacobescu, medic al unui cabinet de medicină de familie din judeţul Olt. Românii preferă să se trateze singuri când apar simptome de răceală, tuse şi alergii, cumpărând de la farmacie medicamente pentru aceste afecţiuni uşoare, lucru evidenţiat de creşterea vânzărilor pentru această categorie.

Bulgarii se tratează cu Coldrex, brand produs de Glaxo Smith Kline, companie care se situează pe locul al doilea în industria acestor medicamente, care au înregistrat şi ele o creştere a vânzărilor de 4% în 2015 faţă de anul trecut.

În timp ce românii şi bulgarii se tratează cu Nurofen şi Coldrex, medicamente eliberate doar din farmacii, ungurii preferă să consume dropsurile Halls pentru tratarea iritaţiilor uşoare în gât,  pe care le regăsim şi în supermarketuri. Astfel, compania care produce Halls, Mondelez Hungarian Kft, este pe locul al doilea pe piaţa OTC-urilor, fiind cunoscută şi pentru producerea unor branduri de biscuiţi şi ciocolată precum Oreo şi Milka sau Toblerone.

În Ungaria, poluarea cauzată de traficul intens din marile oraşe precum Budapesta duce la un număr mai mare de alergii în rândul locuitorilor. În consecinţă, vânzarea de antihistaminice a avut cea mai mare creştere în 2015.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO