Joi şi vineri, la Consiliul European, Marea Britanie strânge oficial cu uşa restul statelor UE, în faza finală a negocierilor pentru a-i accepta pretenţiile de membru cu statut special al Uniunii, invocând drept revers al medaliei sperietoarea Brexit-ului – ieşirea din UE.
În faţa lor, lideri precum Donald Tusk sau Angela Merkel fac tot posibilul pentru a-i netezi calea premierului britanic David Cameron, pentru ca acesta să se poată întoarce acasă trâmbiţând o victorie şi evitând astfel un
referendum privind Brexit-ul, în care balanţa eurosceptici-proeuropeni este la limită.
În această ecuaţie, România şi-a statuat deja poziţia, prin vocea preşedintelui Klaus Iohannis: vrem ca Marea Britanie să rămână în UE şi deci să i se facă pe plac, mai puţin la capitolul restricţiilor privind subsidiile pentru imigranţi, unde dorim să negociem anumite prevederi. Spre deosebire de România, grupul ţărilor est-europene de la Vişegrad se opune tranşant acestei pretenţii britanice şi nu dă semne că negociază. Analiştii consultaţi de gândul consideră că asistăm mai degrabă la un şantaj britanic, nu la o negociere, iar că Marea Britanie joacă mai degrabă la bluff, un referendum pentru Brexit fiind extrem de riscant chiar pentru Regat.
România, ca şi UE, ar fi trebuit să aibă o poziţie mult mai fermă, mai ales că nu este prima oară când britanicii pun beţe în roate UE, spun specialiştii. „România cedează de fiecare dată când e vorba despre interese naţionale, dar când e vorba de principii europene, precum criza refugiaţilor, a fost împotrivă”, arată politologul Cristian Pîrvulescu defazarea poziţiei oficiale româneşti, care s-a izolat în problema refugiaţilor, când a fost vorba de solidaritate europeană, iar acum pare că cedează prea uşor.
