Donald Trump a anunţat că Universitatea Harvard îşi va pierde statutul de instituţie scutită de taxe, intensificând atacurile împotriva celebrei universităţi din Ivy League, scrie Bloomberg.
„Vom retrage scutirile de taxe pentru Harvard. Asta merită”, a spus el într-o postare pe Truth Social. Declaraţia vine după săptămâni de ameninţări privind o posibilă modificare a tratamentului fiscal de care se bucură universitatea.
Universitatea a avertizat că o astfel de acţiune ar reduce sprijinul financiar pentru studenţi şi ar duce la abandonarea unor programe esenţiale de cercetare medicală. „Folosirea ilegală a acestui instrument ar avea consecinţe grave asupra viitorului învăţământului superior în America” a transmis Universitatea într-un comunicat.
Aproximativ 1.700 de universităţi private din SUA funcţionează ca organizaţii nonprofit, beneficiind de statutul de instituţii scutite de taxe datorită contribuţiei lor la societate.
Retragerea completă a acestui statut ar fi o lovitură financiară majoră pentru Harvard. Printre beneficiile sale actuale se numără scutirea de la plata impozitelor pe proprietate pentru clădirile educaţionale şi posibilitatea de a emite obligaţiuni ale căror dobânzi sunt scutite de impozite federale.
O analiză Bloomberg News a estimat că beneficiile fiscale ale Harvard s-au ridicat la cel puţin 465 de milioane de dolari în 2023.