Business Internaţional

Oficialii BCE analizează achiziţia unor obligaţiuni guvernamentale de până la 500 miliarde euro

Oficialii BCE analizează achiziţia unor obligaţiuni...

Autor: Anca Dumitrescu

09.01.2015, 16:55 248

Guvernatorii băncilor centrale din zona euro au analizat în această săptămână mai multe variante de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni, una dintre acestea fiind achiziţii de titluri cu rating AAA sau obligaţiuni cu un nivel minim al ratingului BBB-, a spus sursa, un oficial al unei bănci centrale din zona euro.

Un alt participant la discuţii a arătat că nu a fost luată o decizie, după prezentarea opţiunilor.

BCE cumpără deja titluri garante prin active şi obligaţiuni acoperite, iar achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ar face parte din noile măsuri de stimulare care vor fi analizate la viitoarea şedinţă a consiliului guvernatorilor, din 22 ianuarie.

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze.

"Cea mai bună variantă ar fi un program nelimitat, care ar fi o declaraţie clară a intenţiei de a continua achiziţiile de obligaţiuni până la îndeplinirea obiectivelor", a declarat Richard Barwell, analist la Royal Bank of Scotland Group.

În prezent, obligaţiunile Greciei se află în categoria junk, nerecomandată investiţiilor. În plus, instabilitatea politică din ţară, care a stat la originea declanşării crizei datoriilor, a sporit din nou probabilitatea apariţiei unor noi tensiuni în piaţă.

Preţurile de consum din zona euro au scăzut luna trecută pentru prima oară în peste cinci ani, iar preşedintele BCE Mario Draghi a semnalat că riscurile deflaţioniste ar putea necesita o reacţie.

BCE intenţionează să îşi majoreze portofoliul de active de la nivelul actual de 2.200 de miliarde de euro la 3.000 de miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO