Business Internaţional

Omul care l-a făcut pe Donald Trump preşedinte în SUA îi va şopti în ureche lui Viktor Orban până la alegerile europarlamentare. Budapesta devine noua ţintă a lui Steve Bannon, fondatorul Breitbart

Omul care l-a făcut pe Donald Trump preşedinte în SUA...

Autor: Teodora Marinescu

17.11.2018, 11:22 867

Fostul director al echipei de campanie a lui Donald Trump, Steve Bannon, a declarat că intenţionează să lucreze cu premierul ungar Viktor Orban în perioada de până la alegerile care vor avea loc anul viitor în Parlamentul European, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Bannon, fost director al site-ului de ştiri Breitbart.com, a stabilit o mişcare prin care să militeze pentru alegerea unor politicieni de dreapta naţionalişti şi populişti în Parlamentul European.

Acesta a declarat că a efectuat deja câteva vizite la Budapeste, unde i-a întâlnit pe Oban şi pe consilierii săi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului din Ungaria nu a putut oferii imediat declaraţii.

Orban a salutat ideea grupului lui Bannon, denumită Mişcarea, afirmând că este pentru prima dată când cineva din Statele Unite a vizitat Europa cu intenţia de a milita pentru o gândire conservatoare în loc de valorile liberale.

"Dacă aş putea, aş stabili sediul la Budapesta. Îmi place foarte tare aici. Dar, evident că nu ar fi practic. Vom petrece mult timp în Ungaria, din perioada asta şi până la alegeri", a declarat Bannon pentru postul RTL.

Parlamentul European a votat în luna septembrie pentru a sancţiona Ungaria, acuzând Budapesta că încalcă regulile UE privind democraţia, drepturile omului şi corupţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO