Business Internaţional

ONU:Coreea de Nord a obţinut aproape 200 de milioane USD din exporturi interzise prin sancţiuni

ONU:Coreea de Nord a obţinut aproape 200 de milioane USD...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

03.02.2018, 14:24 123

Coreea de Nord "a continuat să exporte aproape toate produsele interzise de rezoluţii, realizând venituri de aproape 200 de milioane de dolari între ianuarie şi septembrie 2017", se afirmă într-un raport al experţilor ONU, potrivit site-ului postului France 24.

Phenianul a livrat cărbune către clienţi din China, Malaysia, Coreea de Sud, Rusia şi Vietnam folosind "o combinaţie de tehnici multiple de evaziune, rute şi tactici înşelătoare", explică experţii ONU.

Aceştia au constatat că regimul nord-coreean "încalcă deja cele mai recente rezoluţii prin exploatarea lanţurilor globale de aprovizionare cu petrol, complicitatea unor cetăţeni străini, înregistrarea de companii offshore şi a sistemului bancar internaţional".

Experţii ONU au mai indicat că Siria şi Myanmarul continuă să coopereze cu Phenianul din punct de vedere al cercetării în domeniul militar.

Coreea de Nord este vizată de sancţiuni ONU încă din anul 2006, din cauza testelor nucleare şi balistice. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a înăsprit anul trecut sancţiunile împotriva Coreei de Nord, după ce Phenianul a intensificat ritmul testelor nucleare şi balistice în 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO