• Leu / EUR4.9479
  • Leu / GBP5.6287
  • Leu / USD4.5594
Business Internaţional

ONU: Preţurile produselor alimentare cresc în cel mai rapid ritm din ultimul deceniu. Experţii avertizează că nivelul ridicat al cererii şi mersul încet al producţiei ar putea alimenta creşterea inflaţiei

ONU: Preţurile produselor alimentare cresc în cel mai rapid ritm din ultimul deceniu. Experţii avertizează că nivelul ridicat al cererii şi mersul încet al producţiei ar putea alimenta creşterea inflaţiei

Preţul alimentelor a crescut în mai cu 39,7% faţă de aceeaşi lună din 2020

Autor: Eduard Ivanovici

06.06.2021, 15:00 220

Preţurile alimentelor la nivel global au înregistrat cel mai rapid ritm lunar de creştere din ultimul deceniu, anunţă Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit BBC.

De altfel, indicele ONU pentru costurile produselor alimentare a crescut pentru a douăsprezecea lună consecutivă, furnizorii fiind afectaţi de întreruperile proceselor de producţie şi transport din timpul pandemiei.

În plus, perspectivele oferite de creşterea inflaţiei continuă să îi nedumerească pe analişti, care se gândesc cum va fi afectată recuperarea economiei mondiale de majorarea preţurilor alimentelor.

Indicele pentru preţul mâncării al Diviziei pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU (FAO) urmăreşte preţurile alimentelor la nivel mondial şi este format din cereale, seminţe oleaginoase, produse lactate, carne şi zahăr.

În mai, preţul alimentelor a crescut cu 39,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând cel mai mare salt din octombrie 2010, conform indicelui FAO.

Au crescut astfel toate cele cinci componente ale indicelui, în frunte cu uleiurile vegetale, cerealele şi zahărul. Rezultatele au dus indicele la cel mai înalt nivel din septembrie 2011 încoace.

Majorarea costurilor reprezintă un rezultat direct al nivelului scăzut de producţie şi cererii din unele ţări. Totodată, întreruperile suferite de pieţe şi lanţurile de aprovizionare, cauzate de restricţiile anti-Covid, au creat o serie de deficite locale şi au generat preţuri mai mari pentru unele dintre cele mai consumate alimente din lume.

Experţii au avertizat că nivelul ridicat al cererii şi mersul încet al producţiei ar putea alimenta creşterea inflaţiei pe măsură ce ţările renunţă la măsurile de lockdown.

Totuşi, unele industrii s-ar putea bucura de o revenire puternică. FAO estimează pentru anul acesta o producţie record de cereale care ar rezulta într-o scădere ulterioară a preţurilor.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9479
Diferență: -0,004
Ieri: 4.9481
Azi: 4.5594
Diferență: -0,3192
Ieri: 4.5740
Azi: 5.6287
Diferență: 0,1495
Ieri: 5.6203
Azi: 4.9695
Diferență: -0,2649
Ieri: 4.9827