Business Internaţional

ONU raportează cel puţin 240 de victime civile, 64 de morţi în Ucraina

ONU raportează cel puţin 240 de victime civile, 64 de...

Autor: Dorin Oancea

27.02.2022, 10:06 54

Cel puţin 64 de civili au fost ucişi, iar peste 160.000 sunt pe drumuri după ce trupele ruseşti au intrat în Ucraina în această săptămână, a anunţat o agenţie de ajutorare a Naţiunilor Unite, citată de Reuters.

Începând cu ora 17:00 din 26 februarie, biroul ONU pentru drepturile omului OHCHR raportează cel puţin 240 de victime civile, inclusiv cel puţin 64 de morţi, a declarat Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) într-un raport de situaţie,

Instituţia a adăugat că este probabil ca cifrele reale să fie "considerabil mai mari".

Deteriorarea infrastructurii civile a lăsat sute de mii de persoane fără electricitate sau apă. Sute de case au fost avariate sau distruse, în timp ce podurile şi drumurile afectate de bombardamente au lăsat unele comunităţi izolate de pieţe, a precizat OCHA.

Agenţia ONU pentru refugiaţi care a declarat că peste 160.000 de persoane au fost strămutate în interiorul ţării şi peste 116.000 au fost forţate să fugă în ţările vecine.

"Agenţiile ONU şi partenerii umanitari au fost nevoiţi să îşi suspende operaţiunile din cauza deteriorării situaţiei de securitate", a declarat OCHA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO