Business Internaţional

Operaţiune de amploare în Australia pentru împiedicarea comiterii unui atac terorist

 Operaţiune de amploare în Australia pentru...

Autor: Mihai Draghici

29.07.2017, 13:03 134

Autorităţile australiene au declanşat sâmbătă o serie de raiduri de securitate în oraşul Sydney, pentru contracararea planului unor "atacuri teroriste", informează presa regională.

"Aceste operaţiuni au rolul de a contracara şi a împiedica producerea unor atacuri teroriste în Australia", a transmis premierul Malcolm Turnbull.

Raiduri antiteroriste sunt în curs în Surry Hills, Lakemba, Wiley Park şi Punchbowl, în zona metropolitană Sydney, informează publicaţia The Australian.

"Aceste activităţi sunt asociate unei investigaţii în curs. Siguranţa comunităţilor şi a agenţilor de poliţie sunt oiectivele prioritare", au comunicat autorităţile.

Potrivt postului Seven Network, o descindere a avut loc într-un imobil din zona Surry Hills, unde a fost găsit un dispozitiv exploziv.

"Este vizată o celulă teroristă care organiza un complot ce implica avioane", au declarat surse citate de Fairfax Media.

Australia este unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite şi este implicată în operaţiuni împotriva organizaţiilor teroriste internaţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO