Eforturile băncilor centrale de a stimula sau salva economiile aduc miliarde de dolari în vistieriile guvernelor. Anul trecut, băncile centrale din opt state dezvoltate au transferat către guvernele lor aproximativ 149 miliarde de dolari, mai mult de triplul celor 40 de miliarde de dolari transferate în 2005, relevă o analiză a WSJ.
De la criza financiară, băncile centrale au folosit mii de miliarde de dolari, yeni, lire sterline şi euro pentru a achiziţiona obligaţiuni şi a credita băncile comerciale în încercarea de a micşora costurile de finanţare şi de a impulsiona inflaţia şi creşterea economică.
Se pare că eforturile de salvare a economiilor se pot dovedi destul de profitabile, în condiţiile în care băncile centrale percep dobândă pentru sumele oferite cu împrumut băncilor comerciale aflate în impas şi pentru obligaţiunile guvernamentale achiziţionate pentru stimularea economiilor.
În perioada 2005-2015, banca centrală americană a transferat profituri de 700 miliarde de dolari către guvernul SUA, mai mult decât orice altă bancă centrală. În 2015, suma s-a ridicat la 117,2 miliarde dolari, cu mult peste cele 21,5 miliarde dolari remise în 2005, cu trei ani înainte de declanşarea crizei financiare. Oficialii Fed au refuzat să comenteze.
Până la un nivel, băncile centrale fac profit exact ca orice alt investitor sau bancă: oferă credite la o dobândă mai mare decât cea la care se împrumută.
Criza financiară a dus la intensificarea acestei activităţi profitabile. Multe bănci comerciale nu s-au mai împrumutat una de la cealaltă, obligând băncile centrale să intervină şi să furnizeze credit.
Mai târziu, băncile au început să cumpere vaste cantităţi de obligaţiuni pentru a împinge în jos dobânzile pe termen lung şi a stimula activitatea economică.
Băncile centrale dispun de rara capacitate de a-şi finanţa creditarea prin tipărire de bani pe care nu sunt nevoite să-i ramburseze niciodată.
Deşi această capacitate le protejează de insolvenţă, activele deţinute îşi pot pierde din valoare. Anul trecut, banca centrală elveţiană a raportat o pierdere de 23,5 miliarde de franci elveţieni (24 miliarde de dolari) după ce a abandonat pegul francului faţă de euro în ianuarie 2015.
Banca centrală elveţiană, spre deosebire de altele, transferă o sumă fixă către guvern în fiecare an, mai degrabă decât un procent din profit. În 2015, deşi a înregistrat pierderi, aceasta a transferat guvernului 1 miliard de franci elveşieni. În perioada 2005-2015, transferurile acesteia au reprezentat 1,3% din veniturile guvernului elveţian, cel mai ridicat procentaj din rândul oricărei ţări dezvoltate.
Ţările mai puţin bogate ca Italia, Irlanda, Portugalia şi Grecia au înregistrat o creştere mult mai rapidă a profiturilor băncilor centrale şi transferurilor prin comparaţie cu ţările nordice mai bogate. Diferenţa s-a adâncit în ultimii doi ani pentru că băncile centrale din ţările mai fragile au fost nevoite să-şi crediteze mai mult sectoarele financiare. Băncile din aceste ţări au încă nevoie să se împrumute de la băncile centrale.
Banca Italiei a creditat cu 158 miliarde de euro băncile ţării în 2015. În 2005, când băncile italiene mai puteau obţine credite din altă parte, suma s-a ridicat la numai 21 miliarde de euro.
Situaţia este exact opusă în Germania, unde băncile dispun de atât de multă lichiditate, încât aproape nu mai au nevoie să se împrumute. Creditele furnizate de Bundesbank băncilor s-au situat la 58 miliarde de euro în 2015, faţă de 204 miliarde de euro cu 10 ani în urmă.
Băncile centrale, adesea vechi de secole, sunt administrate în mod diferit, multe păstrând o parte din profituri în rezerve, în timp ce altele, cum sunt cea germană şi cea spaniolă, trimit aproape în întregime profiturile către guvern.
În unele ţări, investitorii privaţi se pot implica şi beneficia de o parte din profitul băncii centrale. Băncile centrale ale Elveţiei, Japoniei, Greciei şi Belgiei sunt listate public, împărţindu-şi astfel profiturile cu acţionarii privaţi.
Unele bănci centrale spun că orice comparaţie a instituţiilor este dificilă, pentru că fiecare bancă reaţionează faţă de necesităţi interne de lichiditate diferite şi urmează reguli diferite. Unele bănci centrale, incluzând banca germană, au refuzat să comenteze.
