Business Internaţional

Opinie FT: Black Lives Matter atacă rasismul, dar şi inegalitatea

Opinie FT: Black Lives Matter atacă rasismul, dar şi...

Autor: Catalina Apostoiu

16.06.2020, 00:05 258

Impactul politic pe termen mai lung al morţii lui George Floyd şi al protestelor Black Lives Matter care au urmat ar putea fi unul mai de amploare decât s-a anticipat, aceste evenimente având potenţialul de a crea premisele unei noi mişcări pe piaţa muncii din SUA, scrie Rana Foroohar, comentator la Financial Times.

În SUA, între rasă şi clasa socială există o legătură inexorabilă. Avuţia netă a unei familii albe obişnuite era de aproape 10 ori mai mare decât cea a unei gospodării de negri, potrivit unui studiu Brookings Institution.

Aproape una din cinci familii de negri are datorii peste active, iar avuţia acestor familii, atunci când poate fi acumulată, este deţinută sub formă de active imobiliare, mai degrabă decât acţiuni. Acest lucru înseamnă că familiile de negri nu au beneficiat la fel de mult de pe urma ultimelor acţiuni de urgenţă ale băncii centrale americane.

De la carantina adusă de COVID-19, muncitorii din rândul minorităţilor o duc mult mai prost decât muncitorii albi după aproape toate criteriile. Singurul motiv pentru care şomajul în masă creat de pandemie nu a dus la o diviziune mai pronunţată între americanii de culoare şi cei albi este că minorităţile sunt suprareprezentate în domenii esenţiale ca sănătatea şi transportul public.

Diviziunea economică actuală este aproape la fel de clară pe cât a fost ultima dată când ţara s-a confruntat cu acest gen de proteste sociale, în anii ‘60, scrie editorialistul Financial Times. Însă în timp ce la acea vreme protestatarii erau în principal de culoare, protestele de astăzi sunt mult mai diverse.

Protestele actuale se concentrează pe probleme de rasă, dar reprezintă în acelaşi timp apeluri mai ample pentru justiţie economică ce implică salarii corecte, condiţii mai sigure pentru muncitori, inegalitatea şi datoriile studenţilor.

William Spriggs, economist-şef al AFL-CIO, cea mai mare federaţie sindicală din SUA, spune că unul dintre motivele pentru care comunitatea de culoare pledează pentru un învăţământ colegial fără taxe este că americanii săraci de culoare au o probabilitate mai mare să termine colegiul decât americanii săraci albi, acesta fiind unul dintre puţinele mijloace de a reduce diviziunile de clasă şi rasă.

Unele dintre ţintele economice ale mişcării Black Lives Matter sunt specifice comunităţii afro-americane, însă altele reflectă faptul că de decenii comunităţile de culoare se confruntă cu o insecuritate economică ce, în ultimii aproximativ 20 de ani, a ajuns să afecteze un grup din ce în ce mai mare. Fenomenul ar putea lua amploare în era post-Covid-19, scrie Rana Foroohar.

Astfel cresc şansele democraţilor în alegerile din noiembrie. Iar printr-o victorie a acestora, mişcarea Black Lives Matter ar putea anunţa o nouă eră, nu numai pentru justiţia rasială, dar şi pentru incluziune economică, în opinia editorialistului FT.

Senatul american ar putea decide interzicerea legislaţiei care îngreunează eforturile angajaţilor de sindicalizare. Ar putea exista de asemenea un salariu naţional minim mai mare şi taxe corporate mai mari, fiind astfel abordate atât problemele legate de rasă, cât şi de clasă socială, dar şi legăturile persistente dintre acestea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO