SUA, la Început de mileniu, nu a „plănuit“ să bată Europa la creştere. Nu a avut o versiune a noului raport al lui Mario Draghi privind competitivitatea. Nu a venit cu un echivalent al Strategiei de la Lisabona, prin care UE se angaja să devină cea mai „dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume“. Şi totuşi, divergenţa transatlantică persistă de două decenii, scrie Janan Ganesh, editorialist Financial Times.
Cel mai apropiat lucru pe care Washingtonul l-a avut faţă de o viziune economică în această perioadă este protecţionismul recent al lui Joe Biden. Criticile aduse lui Draghi pentru dorinţa de a-l adopta sunt bine fondate. Indiferent de factorii care plasează Europa într-o poziţie mai fragilă în raport cu SUA, există motive culturale pentru a exista îndoiala că aceştia pot fi îndepărtaţi. Continentul este până la urmă un loc diferit.
Dacă problema Europei este că nu poate adopta Bidenomics, politica economică a administraţiei Biden, aceasta nu va dispărea. La aproximativ 67 de ani de la Tratatul de la Roma, UE are un buget care echivalează cu 1% din producţia uniunii. Chiar dacă acesta va creşte, cine se aşteaptă ca acesta să ajungă vreodată în apropierea celui federal american?
Cine se aşteaptă ca procesul decizional european să se asemene cu cel de la Washington? Acesta nu este un eşec de leadership. Europa pur şi simplu nu este un stat naţiune, scrie editorialistul FT.
Dacă însă problema Europei este legată de suprataxare, nici în acest caz nu există un răspuns tehnocrat.
Totuşi, un al treilea motiv pentru letargia relativă a Europei este piaţa sa unică departe de a fi finalizată. Aici este loc de mai bine. Într-un final, însă, nu poate fi ignorat faptul că America are o singură limbă sau una copleşitor de dominantă. Barierele culturale existente în calea scalării unui business la nivel european nu pot fi la fel de scăzute ca în SUA.
Acestea sunt diferenţe atemporale între cele două părţi ale Atlanticului. Dar există şi unele noi, în opinia lui Janan Ganesh. În anii ’90, vârsta mediană din SUA nu era cu mult mai scăzută decât în Europa. De atunci, divergenţa a crescut.
Dacă toate celelalte lucruri ar fi egale, ne-am aştepta ca doar acest lucru să aibă drept rezultat o Europă din ce în ce mai puţin dinamică.
Însă alte lucruri nu sunt egale. SUA au devenit cel mai mare producător de petrol şi gaze naturale de pe Pământ. Europa nu a avut acelaşi noroc geologic.
De fapt, dacă punem laolaltă toate avantajele Americii, mineral, demografic şi lingvistic, este de mirare că divergenţa faţă de Europa nu este chiar mai mare, potrivit editorialistului FT. Iar aceasta fără să mai fie luată în calcul resursa intangibilă a entuziasmului antreprenorial.
Raportul lui Draghi nu va fi ultimul, scrie Janan Ganesh. De fiecare dată când un astfel de raport este publicat, conţinutul este lăudat, însă şansele de a-l pune în practică sunt puse sub semnul întrebării. În măsura în care un plan este politic şi cultural improbabil, acesta nu este unul bun.
