Premierul britanic Boris Johnson se confruntă în următoarele ore cu alegerea care îi va defini mandatul, întrucât el trebuie să aleagă între condiţiile negociate până acum cu Uniunea Europeană sau un Brexit fără acord, potrivit Bloomberg.
Decizia vine într-un moment foarte dificil pentru guvernul britanic, în condiţiile în care se confruntă şi cu noua mutaţie a coronavirusului – care le-a determinat pe ţările europene să impună restricţii de călătorie şi a aruncat cea mai mare parte a Angliei în lockdown.
Mai sunt doar câteva zile până când Marea Britanie iese oficial din piaţa unică şi din uniunea vamală în data de 31 decembrie. Încă nu este clar care va fi decizia lui Boris Johnson, în contextul în care blocul european a refuzat să mai prelungească negocierile.
Sursele din apropierea negocierilor citate de presa internaţională au subliniat că există o mare posibilitate ca ziua de luni să aducă un acord, însă aceleaşi surse recunosc că există o posibilitate consistentă şi ca negocierile să nu ducă la niciun rezultat.
Deşi ambele părţi văd ziua de Crăciun ca pe un termen limită firesc, oficialii din UE şi din Marea Britanie nu au eliminat posibilitatea de a se mai întâlni o dată în ultima săptămână din decembrie, dacă va fi necesar. Cu toate acestea, oficialii europeni susţin că problema actuală nu este una care ţine de timp, ci de decizia lui Boris Johnson.
„Obligaţia pentru următoarele câteva zile este finalizarea acestor negocieri – ceea ce poate fi făcut. Este foarte puţin probabil ca ţări precum Franţa, Olanda, Danemarca, Belgia, Irlanda, să sprijine o nouă ofertă a UE, înturcât avem şi noi propriile interese naţionale, la fel ca Marea Britanie”, a declarat Simon Coveney, ministrul irlandez de externe, citat de radioul RTE.
Premierul Johnson încearcă să câştige anumite puncte în negocieri prin care legiuitorii britanici să considere că s-a ajuns la un acord mulţumitor, întrucât guvernul se bazează pe parlament pentru a primi aprobarea finală în privinţa acordului.
În timp ce unii dintre dintre legiuitorii din propriul partid l-au îndemnat pe Johnson să se ridice de la masa negocierilor, alţii sunt nemulţumiţi de modul în care guvernul a gestionat criza generată de pandemie în ultimele luni.