Business Internaţional

Ori vă integraţi fiscal, ori vă veţi dezintegra

Ori vă integraţi fiscal, ori vă veţi dezintegra

Foto Shutterstock

Autor: Paul Comşa

28.11.2011, 00:05 568

Guvernele din zona euro ar putea încheia un pact de stabilitate, sub forma unor acorduri bilaterale, pentru a accelera integrarea politicilor lor fiscale, conform unor surse apropiate situaţiei, citate Wall Street Journal.

Liderii europeni vor să evite astfel procesul îndelungat de modificare a tratatelor fundamentale ale UE care necesită acordul unanim al tuturor statelor membre.

Deşi nu a fost încă finalizat, planul este susţinut de oficiali germani şi francezi şi va permite o schimbare rapidă a guver­nanţei europene. Autorităţile europene vor putea impune mai eficient disciplina fiscală pentru cele 17 state membre ale zonei euro. Precedentul pe care guvernele zonei euro îl iau în consi­derare este Acordul Schengen prin care o parte din membrii UE au suprimat controlul vamal la graniţele comune.

Tratatele UE permit statelor membre ale Uniunii să se anga­jeze în acorduri de "cooperare consolidată", un instrument care dă libertatea unui număr de nouă sau mai multe ţări să facă progrese în legătură cu o măsură care este importantă, dar care este blocată de o minoritate restrânsă de state membre. Celelalte ţări vor avea dreptul de a participa când doresc la convenţie. Pactul de stabilitate ar putea au­toriza intervenţii mai hotărâte ale BCE pe pieţele financiare.

Oficialii zonei euro au afirmat că dacă se va face un nou pas în direcţia integrării fiscale în zona euro, BCE va avea spaţiul necesar de manevră pentru a majora achiziţiile de obligaţiuni suverane ale statelor aflate în dificultate şi va contribui la stabilizarea pieţelor.

Planul ar putea fi anunţat înainte de summit-ul liderilor europeni din 9 decembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO