Irakul este în pragul unui război civil religios, cu mii de morţi de la începutul anului din cauza atacurilor teroriste, libanezii mor pentru că liderii lor religioşi se implică în conflictul din Siria, iar în Egipt bisericile creştine sunt atacate şi distruse de fanatici islamişti. Însă toate aceste violenţe pălesc în faţa atrocităţilor din Siria, unde lupta pentru libertate şi putere s-a transformat într-un război al orgoliilor religioase şi geopolitice căruia i-au căzut pradă aproape 100.000 de oameni.
Cea mai recentă turnură, un presupus atac cu gaze neurotoxice, ar putea atrage SUA în conflict după doi ani şi jumătate de inactivitate, cu toate că Rusia şi Iranul condamnă cu putere orice intervenţie armată străină pe teritoriul sirian. Chiar dacă spionajul Statelor Unite şi Marii Britanii culege tot mai multe dovezi că atacul chimic de săptămâna trecută din Damasc a fost lansat de forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, Rusia atrage ironic atenţia că „la Londra sunt convinşi că Assad a folosit arme chimice, dar mai devreme erau convinşi că existau arme de distrugere în masă în Irak. Aceeaşi veche poveste”. Între timp, SUA şi-au repoziţionat flota din Marea Mediterană pentru a facilita o lovitură militară pe teritoriul sirian.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.