Business Internaţional

Ozzy Osbourne îşi ia rămas-bun de la scenă în faţa a 40.000 de fani

Ozzy Osbourne îşi ia rămas-bun de la scenă în faţa...

Autor: Ramona Turcu

06.07.2025, 13:32 46

Ozzy Osbourne, în vârstă de 76 de ani, a anunţat că spectacolul susţinut sâmbătă pe stadionul Villa Park din Birmingham a fost ultima sa apariţie live. Evenimentul a fost punctul culminant al unui festival dedicat muzicii metal, cu peste 40.000 de spectatori.

Aşezat pe un tron negru care s-a ridicat de sub scenă, artistul diagnosticat cu Parkinson a cântat atât piese solo, cât şi alături de membrii trupei Black Sabbath, reuniţi pe scenă după 20 de ani. Concertul s-a încheiat cu piesa „Paranoid”.

Pe lângă mulţimea prezentă, mai mulţi artişti cunoscuţi — printre care Elton John, Jack Black şi Dolly Parton — i-au transmis mesaje de apreciere. Osbourne le-a mulţumit fanilor pentru sprijin, spunând: „Nu aveţi idee cât de mult înseamnă pentru mine.”

Ozzy Osbourne a devenit cunoscut ca solist al trupei Black Sabbath, fondată în Birmingham în 1968, considerată un pionier al muzicii heavy metal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels