În Franţa, preşedintele conduce guvernul, politica externă şi armata ţării. Este liderul politic. Este zeul suprem, după cum a spus chiar Emmanuel Macron, care a sfidat tradiţia franceză câştigând al doilea mandat de 5 ani de preşedinte în 2022. El a devenit însă şi primul lider francez de după războiul rece care se luptă direct cu un curent naţionalist şi populist similar celor care au condus la Brexit în Marea Britanie sau l-au adus pe Donald Trump la cârma SUA.
Este un curent care îşi trage energia din frustrarea celor care se simt lăsaţi în urmă de globalizare, care cred că avansul economic aduce bunăstare mai multă unora şi mai puţină altora. În SUA, Trump se îndreaptă din nou cu paşi mari spre Casa Albă după ce l-a învins la impresia artistică pe preşedintele Joe Biden în prima lor confruntare-spectacol televizată din campania pentru alegerile din toamnă, deşi mulţi observatori spun că ambilor actori le-a lipsit coerenţa în argumentare.
În Franţa, după alegerile europarlamentare, guvernul Macron pare să se îndepărteze cu paşi mari de Palatul Elysee în timp ce lidera extremei drepte Marine Le Pen şi partidul ei Adunarea Naţională au ajuns mai puternici ca niciodată. Cel puţin aşa indicau ultimele sondaje de preferinţe electorale de dinainte de prima rundă, cea de duminică, a alegerilor parlamentare anticipate. Acest vot repezintă încercarea lui Macron de a tăia elanul electoral cu care Marine Le Pen a uimit Europa la europarlamentare. Unde a greşit, politic, Macron? se întreabă lumea.
Preşedintele şi-a condus ţara ca un CEO, iar clienţii săi nu sunt mulţumiţi, scrie The Wall Street Journal. În urmă cu doar o lună Macron strălucea în elementul său la o discuţie cu investitori străini într-o conferinţă de tipul celei de la Davos în interiorul palatului Versailles. Urmau alegerile pentru Parlamentul European, însă preşedintele era deja cu gândul departe, peste ani. Şi-a propus o dezbatere despre ascensiunea inteligenţei artificiale (AI) şi i-a îndemnat pe executivii companiilor de tehnologie prezenţi să fie „fără ocolişuri“.
Unul dintre ei a avertizat că pentru dezvoltarea acestei tehnologii vorace lumea va trebui să-şi dubleze producţia de energie. Altul a explicat că AI va dezlănţui un val de transformări ale locurilor de muncă. Macron n-a părut tulburat de discuţiile despre perturbări economice. „Uitaţi care-i treaba“, a spus el. „Cred că există un consens puternic despre ce trebuie să facem: să accelerăm şi să accelerăm şi să accelerăm.“
În cei şapte ani ca preşedinte, Macron a stat cu piciorul pe pedala de acceleraţie, reformând economia franceză cu reduceri de taxe şi schimbări pe piaţa muncii pentru a face Franţa mai atractivă pentru companiile străine şi pentru elita globală, mai competitivă. A atras investiţii străine, a creat locuri de muncă şi creştere economică, dar cu un preţ politic. Mulţi alegători francezi spun că s-au săturat de tendinţa lui Macron de a conduce Franţa mai degrabă ca pe o afacere decât ca pe un stat. Insistenţa sa tehnocrată pe capacitatea economiei de a fi competitivă pe piaţa globală nu a făcut nimic pentru a placa anxietatea larg răspândită dată de imigranţi şi de creşterea costului vieţii. De asemenea, Macron a guvernat ca un director executiv, avansând o agendă probusiness prin directive în loc de consens în societate.
De la realegerea sa în 2022, guvernul său a apelat de 23 de ori la articolul din constituţie care-i permite să ocolească parlamentul. Niciun alt guvern nu a făcut acest lucru atât de des în ultimele trei decenii. În stradă, francezii simt că serviciile publice sucombă în timp ce infracţionalitatea înfloreşte. Aceasta în timp ce Macron şi-a creat imaginea de globalist fără compromisuri. A vrut să dovedească că Uniunea Europeană, unul dintre cele mai mari proiecte ale globalismului, poate deveni o „Europă suverană“ cu graniţe externe sigure şi cu o armată comună.
Dar transfomarea, a spus Macron, trebuie să înceapă cu Franţa, prin aducerea sub control a cheltuielilor şi deschiderea economiei către mai multe forţe ale pieţei. În schimb, n-a reuşit să insufle francezilor sentimentul de suveranitate şi siguranţă. Un proiect de lege pentru înăsprirea regulilor care permit imigraţia a fost respins de curtea constituţională. Vârsta de pensionare a fost crescută şi companiilor le este mai uşor să disponibilizeze angajaţi.
Programele lansate de Macron pentru a proteja economia franceză de diferitele crize au găurit finanţele statului. Din cauza deficitului bugetar umflat, Standard & Poor’s a retrogradat calificativul Franţei, o lovitură dată mândriei naţionale. Calificativ mai slab înseamnă costuri de finanţare mai mari şi presiuni mai mari pe finanţele publice.
Când Macron a intrat în politica la nivel înalt ca ministru al economiei în guvernul lui François Hollande, imaginea companiilor străine despre Franţa ca destinaţie pentru investiţii era cu hoarde de sindicalişti atacând sediul Air France şi umilind directorii găsiţi acolo. Taxele corporate făceau dificil pentru companii să angajeze, iar legea făcea dificil tot pentru ele să disponibilizeze. Rata şomajului depăşea 10%, iar economia stagna. Miliardarii fugeau de Franţa din cauza unei taxe uriaşe pe avere – un simbol de decenii al solidarităţii între bogaţi şi săraci.
Macron a inversat aceste lucruri. Reducerea taxei pe avere a fost însoţită de un decret care limita daunele pe care angajaţii le pot cere angajatorilor în litigiile legate de muncă. Cu acest fundal în spate, Macron a început să-i curteze pe marii executivi ai lumii, de la Elon Musk la Jamie Dimon, şi a transformat Palatul Versailles în haltă pentru liderii lumii de business pe drumul lor spre conferinţe ale elitei cum este cea de la Davos.
Companiile au răspuns cu investiţii de miliarde de euro în Franţa, devenită principala atracţie din UE pentru investitori. Pentru prima dată în decenii economia a început să creeze mai multe locuri de muncă decât pierde. Rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel de generaţii. Dar toate acestea i-au creat lui Macron imaginea de „preşedinte al bogaţilor“, de care opoziţia se foloseşte acum. Odată cu bogăţia au crescut şi inegalităţile sociale. Frustrarea în rândul tinerilor a crescut deoarece din cauza preţurilor mari nu au acces la locuinţe, mai ales în oraşe.
Clasa muncitoare şi pătura de mijloc, cu salariile în stagnare de decenii, au fost împinse spre periferii şi zonele rurale. Rezultatul este o mare deconectare. Şi Macron pare, uneori, deconectat de oamenii pe care-i conduce. A comparat instituţia preşedintelui cu Jupiter, zeul suprem al romanilor, iar altă dată, când un grădinar şomer i s-a plâns că nu găseşte de muncă, preşedintele i-a retezat vorba şi i-a spus „Sincer, uite hoteluri, cafenele, restaurante. O să trec strada şi-ţi găsesc eu de muncă“.
