Business Internaţional

Pandemia îngenunchează India: Numărul deceselor provocate de coronavirus trece de 200.000

Pandemia îngenunchează India: Numărul deceselor...

Autor: Dorin Oancea

28.04.2021, 10:50 140

Numărul de decese din cazua coronavirusului a trecut în India de 200.000 pe fondul lipsei oxigenului, a materialelor medicale şi a personalului în spitale, care au dus la un număr record de noi infecţii, relatează CNN.

Cel de-al doilea val de infecţii a dus la cel puţin 300.000 de persoane testate pozitiv în fiecare zi în ultima săptămână, copleşind spitalele şi crematoriile şi determinând un răspuns urgent din partea comunităţii internaţionale.

Ultimele 24 de ore au adus 360.960 de cazuri noi, cel mai mare număr dintr-o singură zi, ducând numărul de infecţii din India la aproape 18 milioane. A fost, de asemenea, ziua cu cele mai multe decese, 3.293, care au dus totalul la 201.187.

Experţii consideră că numărul este mult mai mare, într-o naţiune cu 1,3 miliarde de locuitori.

Lumea intră într-o fază critică a pandemiei şi trebuie să aibă vaccinuri disponibile pentru toţi adulţii cât mai curând posibil, a declarat Udaya Regmi, şeful Asiei de Sud a Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).

"Acesta este atât un imperativ etic, cât şi de sănătate publică", a adăugat el. „Pe măsură ce variantele se răspândesc, această pandemie este departe de a se încheia”.

Ambulanţele s-au aliniat ore în şir în capitala New Delhi, pentru a aduce victimele COVID-19 la crematoriile improvizate din parcuri şi parcări.

Spitalele din capitală şi din jurul acesteia au declarat că au probleme cu oxigenul, în ciuda angajamentelor de îmbunătăţire a aprovizionării.

"Ne petrecem ziua scăzând nivelurile de oxigen pe ventilatoarele noastre şi pe alte dispozitive, deoarece rezervoarele noastre prezintă niveluri alarmante", a scris dr. Devlina Chakravarty, de la spitalul Artemis din suburbia Gurgaon, în ziarul Times of India. "Facem sute de apeluri şi trimitem mesaje în fiecare zi pentru a obţine cota zilnică de oxigen."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO