Business Internaţional

Pandemia nu îi dă peste cap planurile lui Trump: În timp ce SUA înregistrează 1,4 milioane de cazuri cu coronavirus, preşedintele vrea să ridice zidul de la graniţa cu Mexicul

Pandemia nu îi dă peste cap planurile lui Trump: În...

Autor: Eduard Ivanovici

16.05.2020, 22:16 247

Guvernul Statelor Unite a acordat un contract de 275 de milioane de dolari pentru construirea zidului din sudul statului Texas în luna ianuarie, la începutul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump, în condiţiile în care va câştiga alegerile din noiembrie, potrivit Fortune.

Caddell Construction Company, din Montgomery, Alabama, a câştigat contractul de construire a 23 de kilometri de bariere de-a lungul oraşului Laredo. Oraşul de 260.000 de locuitori este construit lângă Rio Grande, râul care curge între Texas şi Mexic.

Fondurile pentru construirea zidului vor veni din partea Congresului, a declarat Biroul de Vamă şi Protecţie a Frontierelor (CBP), adăugând că procesul de construcţie va începe în ianuarie 2021. În prezent, există deja un zid mic care separă Laredo şi oraşul Nuevo Laredo din Mexic.

Avocaţii guvernului american au intentat procese împotriva proprietarilor de terenuri din sudul Texasului – incluzând aici case, business-uri şi un orfelinat catolic – pentru a primi acces la zona în care urmează să se construiască zidul. În zona vecină, Rio Grande Valley, instanţele federale le-au permis guvernului să ocupe cât mai mult teren pentru a începe construcţiile.

În timpul pandemiei de coronavirus, Trump a mers mai departe cu zidul de la frontiera SUA-Mexic, procesul având loc în ambele părţi.

De când Donald Trump a fost ales preşedinte în urmă cu aproape patru ani, s-au construit aproape 261 de kilometri de bariere de-a lungul graniţei, potrivit CBP. Însă numărul este departe de cel promis de Trump (804 km) până la finalul anului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO