Business Internaţional

Papa Francisc, pelerinaj de penitenţă în Canada. Vindecarea "răului" făcut populaţiei indigene

Papa Francisc, pelerinaj de penitenţă în Canada....

Autor: Andreea Tobias

17.07.2022, 15:34 28

Călătoria în Canada, săptămâna viitoare, va fi un "pelerinaj de penitenţă", a spus Papa Francisc. Suveranul Pontif speră să ajute la vindecarea nedreptăţilor făcute indigenilor de către preoţii şi călugăriţele romano-catolice care au condus şcoli rezidenţiale abuzive.

Călătoria din 24-30 iulie va include cel puţin 5 întâlniri cu indigeni, Papa Francisc îndeplinindu-şi promisiunea de a-şi cere scuze pe teritoriul lor natal pentru rolul Bisericii în şcolile autorizate de stat, care au încercat să şteargă culturile indigene, scrie Reuters.

"Din nefericire, în Canada, mulţi creştini, inclusiv unii membri ai ordinelor religioase, au contribuit la politicile de asimilare culturală care, în trecut, au afectat grav populaţiile indigene în diferite moduri", a spus Francisc în discursul său săptămânal adresat oamenilor în Piaţa Sfântul Petru.

Aproximativ 150.000 de copii au fost luaţi din casele lor. Mulţi au fost supuşi la abuzuri, violuri şi malnutriţie în ceea ce Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere din Canada a numit în 2015 "genocid cultural".

Scopul declarat al şcolilor, care au funcţionat între 1831 şi 1996, a fost acela de a asimila copiii indigeni. Acestea erau conduse de confesiuni creştine în numele guvernului, cele mai multe de către Biserica Catolică.

Şcolile s-au aflat în centrul discuţiilor dintre papă şi indigeni la Vatican în martie şi aprilie. Amintindu-şi de aceste întâlniri, Papa Francisc a declarat că şi-a exprimat "durerea şi solidaritatea mea pentru răul pe care l-au îndurat".

"Sunt pe cale să fac un pelerinaj de penitenţă, care, sper, cu harul lui Dumnezeu, poate contribui la calea de vindecare şi reconciliere care a fost deja începută", a spus el.

Papa, în vârstă de 85 de ani, va vizita Edmonton, Maskwacis, Lac Ste. Anne, Quebec, şi Iqaluit, Canada. Este programat să ţină 9 omilii şi discursuri şi să spună 2 slujbe.

Scandalul a izbucnit din nou anul trecut, odată cu descoperirea rămăşiţelor a 215 copii de la fosta şcoală rezidenţială indiană din Kamloops, în provincia British Columbia din vestul Canadei. Şcoala a fost închisă în 1978.

De atunci, au fost găsite alte sute de locuri de înmormântare nemarcate.

Francisc a fost ales papă la aproape două decenii de la închiderea ultimei şcoli.

Papa a fost nevoit să anuleze o călătorie în Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud la începutul lunii iulie din cauza unei probleme la genunchi care l-a obligat să folosească mai întâi un scaun cu rotile şi apoi un baston.

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters pe 2 iulie, el a dat detalii despre afecţiunea sa pentru prima dată în mod public, spunând că a suferit "o mică fractură" la genunchi când a făcut un pas greşit în timp ce un ligament era inflamat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO