Business Internaţional

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa

Autor: Andreea Tobias

20.04.2024, 13:04 4947

După Londra şi înaintea Berlinului, Parisul este, potrivit unui studiu, "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa". 

Conform unui nou clasament publicat de compania canadiană de consultanţă Resonance Consultancy, după Londra şi înaintea Berlinului, capitala franceză este "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa", anunţă Le Figaro.

Raportul vorbeşte despre un oraş "ameţitor" care, la Jocurile Olimpice din 2024, va "uimi" lumea cu "o reinventare urbană orientată spre viitor, cum nu a mai văzut lumea".

Compania canadiană laudă în primul rând politica dusă de primarul Parisului, Anne Hidalgo, de a da prioritate bicicletelor, cu dezvoltarea de piste pentru biciclişti şi cu limitări de viteză foarte stricte pentru vehicule. Un plan care, potrivit firmei canadiene, generează un "sprijin public".

În timp ce limita de viteză de 30 km/h şi amenzile masive impuse celor care circulă pe patru roţi au provocat nemulţumiri din partea şoferilor din capitală în ultimii ani, firma laudă "numărul incredibil de 70% dintre parizieni care nu deţin o maşină" şi salută "angajamentul total" faţă de biciclişti, plasând oraşul "printre cele mai prietenoase cu bicicleta de pe planetă".

În ceea ce priveşte metroul din Paris, acesta "este deja invidiat de toată lumea, cu reţeaua sa de 800 de kilometri şi 16 linii perfect integrate într-un sistem feroviar suburban", adaugă raportul.

Pe reţelele sale de socializare, Primăria Parisului şi-a exprimat bucuria pentru locul ocupat de Paris pe podiumul clasamentului canadian.

În 2023, un sondaj Ifop-Fiducial făcut pentru Le Figaro arăta că doar 26% dintre parizieni se declarau "foarte mulţumiţi" de viaţa în capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO