Business Internaţional

Parlamentul European cere un mecanism permanent pentru apărarea principiilor democratice în ţările UE

Parlamentul European cere un mecanism permanent pentru...

Autor: Mihai Draghici

14.11.2018, 18:43 50

Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluţie non-legislativă prin care solicită introducerea unui mecanism permanent pentru apărarea principiilor democratice şi ale statului de drept în ţările Uniunii Europene.

"Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complet, permanent şi obiectiv pentru protejarea democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale", se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Într-o rezoluţie non-legislativă, eurodeputaţii regretă că nu a fost elaborată încă o propunere legislativă în acest sens de către Comisia Europeană, deşi Parlamentul European a cerut acest lucru în octombrie 2016.

Parlamentul European avertizează că provocările la adresa principiilor statului de drept şi democraţiei în ţările UE generează riscuri la adresa libertăţii, securităţii, justiţiei şi politicii externe, mai ales în raport cu ţările vecine sau candidate la aderare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO