„Piraeus Bank este bancă românească, are capital propriu şi intră sub reglementările BNR. Depozitele atrase sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, iar lichiditatea este corespunzătoare, în special în titluri de stat româneşti. Rata de adecvare a capitalului este de 12,75%”, a spus Pârvu.
Piraeus Bank este una dintre cele patru instituţii de credit cu acţionariat elen, care au fost în ultimele zile în centrul atenţiei, pe fondul aproprierii termenului limită până la care Grecia poate ajunge la un acord cu creditorii săi. Banca administrează un portofoliu de credite de aproximativ 6,5 mld. lei pe piaţa locală, iar la finele lunii martie avea finanţări de circa 1,7 mld. lei de la banca-mamă, potrivit datelor publicate de grupul de la Atena.
Cele patru bănci (Piraeus Bank, Bancpost, Alpha Bank şi Banca Românească) deţin 12% din activele sistemului bancar românesc, de circa 360 miliarde de lei. Acestea au în portofolii credite de circa 36 mld. lei pe piaţa locală, în timp ce depozitele ating 24 mld. lei.
Şeful supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, declara ieri că subsidiarele locale ale băncilor greceşti sunt bine capitalizate, cu o medie a ratei de solvabilitate de 17%, faţă de un minim de 10% impus de banca centrală, şi ar putea face faţă „fără probleme” unor eventuale retrageri de lichiditate.