• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.6906
  • Leu / USD5.0130
Business Internaţional

Pasagerii sunt cei mai mari beneficiari ai acordului "open skies" dintre Europa si SUA

Pasagerii sunt cei mai mari beneficiari ai acordului "open skies" dintre Europa si SUA
02.04.2007, 17:40 10

Dupa aproape patru ani de negocieri secrete, proiectul privitor la liberalizarea transportului aerian intre Europa si Statele Unite va intra in sfarsit in vigoare pe 31 martie 2008. Ministrii transporturilor din cele 27 de tari membre ale UE au ratificat recent acordul negociat de catre comisarul Jacques Barrot privitor la liberalizarea aproape in intregime a transportului aerian intre cele doua continente. Peste un an, companiile europene vor putea deservi toate orasele americane de la orice aeroport din Uniune. De asemenea, companiile americane vor avea acces la toate platformele europene, inclusiv la ravnitul aeroport Heathrow din Londra, si vor putea chiar sa opereze pe relatii intraeuropene.
Conform lui Jacques Barrot, acest acord "istoric" va impulsiona traficul transatlantic, urmand a se inregistra o crestere "de la 50 la 75 milioane de pasageri" in decurs de cinci ani.
In acelasi timp, cresterea ofertei ar trebui sa duca la o scadere a tarifelor biletelor de avion. "Pe fondul cresterii semnificative a traficului transatlantic (...) ar trebui sa asistam la o scadere a tarifelor, care ar trebui sa devina mult mai atractive pentru pasageri", considera comisarul european.
La randul sau, Asociatia Companiilor Aeriene Europene (AEA) vorbeste despre "o veste buna pentru pasageri", care vor avea mai multe optiuni, insa declara ca este mult prea devreme pentru a analiza beneficiile comerciale de care se vor bucura transportatorii aerieni.
Numai British Airways se declara nemultumita de acest acord, in ciuda concesiilor obtinute de Londra. In urma acestui acord, compania britanica va pierde protectia de care se bucura la Heathrow, unde numai patru transportatori, BA, Virgin Atlantic, American si United, sunt autorizati sa deserveasca Statele Unite. Pentru ca BA sa aiba timp sa se pregateasca in acest sens, intrarea in vigoare a acordului, prevazuta initial pentru octombrie 2007, a fost amanata pentru primavara anului 2008, in acelasi timp cu inaugurarea viitorului terminal 5 al British Airways.
De asemenea, s-a convenit ca in cazul in care a doua faza a negocierilor, care ar urma sa permita companiilor europene sa achizitioneze pana la 100% din capitalul unei companii americane, nu va fi finalizata pana in 2010, fiecare stat al Vechiului Continent va putea sa suspende acordul partial sau in intregime. Pentru moment, participatiile vor ramane limitate la 25%, insa cu drept de veto asupra deciziilor strategice, comparativ cu 49% in Europa.
Pentru Willie Walsh, directorul general al British Airways, garantiile oferite sunt insuficiente. El se declara sceptic in ceea ce priveste beneficiile pe care le va aduce cu sine liberalizarea. Acordul "va aduce beneficii pe termen scurt sectorului american aerian subventionat", crede Walsh.
In schimb, acordul este pe placul Air France-KLM. Compania ar putea fi unul dintre principalii beneficiari ai acestuia, impreuna cu partenerii sai americani Delta, Continental si Northwest. Grupul franco-olandez va putea nu numai sa deschida relatii pe Statele Unite cu plecare din orice capitala europeana, dar si sa includa in oferta sa toate zborurile partenerilor sai americani cu plecare din Europa.
In acest fel, cei inclusi in programele de loialitate vor putea beneficia de tarife combinate pe un numar mult mai important de linii transatlantice.
Mai dificil de estimat va fi impactul acordului asupra companiilor europene de dimensiuni medii, cum ar fi Iberia si Alitalia. Dupa cum admite Jacques Barrot, acordul ar trebui sa contribuie la accelerarea procesului de consolidare, facilitand integrarea retelelor micilor transportatori de catre transportatorii importanti. Totusi, disparitia frontierelor aeriene ar putea la fel de bine grabi disparitia companiilor mai slabe, ca Alitalia.
Pentru Statele Unite, "cerurile se vor deschide" in special pe aeroportul Heathrow. "Pentru americani, acordul 'open skies' inseamna accesul la aeroportul londonez", comenteaza Ray Neidl, analist in cadrul Calyon. Avand in vedere faptul ca proiectele ambitioase prin care investitorii europeni vor putea castiga controlul asupra unei companii americane sau prin care transportatorii europeni vor putea opera curse interne pe teritoriul Statelor Unite urmeaza a fi discutate intr-o a doua faza de negocieri, acordul nu va avea consecinte reale imediate asupra pietei americane. Pe termen mediu insa, o noua faza ar putea incepe pentru aceasta piata.
Confruntandu-se de la bun inceput cu opozitia unei parti a clasei politice, a transportatorilor si sindicatelor, negociatorii acordului au ales o abordare pragmatica si progresiva. "Un acord revolutionar ar fi esuat. Trebuie sa avansam pe etape", considera Michel E. Levine, profesor in cadrul scolii de drept a Universitatii din New York.
Astfel, cei care vor fi stabilit noi relatii catre Europa sau care vor fi incheiat noi acorduri de impartire a codurilor de zbor cu parteneri de pe Vechiul Continent nu vor va fi poate inclinati sa blocheze a doua faza de negocieri asupra acordului.
Acordul este totusi fragil. "Desi nu trebuie oficial aprobat de Congres, acesta poate totusi interveni la nivel legislativ asupra unor elemente anexe", remarca Michael Linenberg din cadrul bancii de investitii Merrill Lynch.
Au aparut totusi deja primele semne de deschidere. Ministerul american al transporturilor a anuntat ca va autoriza lansarea companiei Virgin America, cu anumite conditii minore.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: -0,0182
Ieri: 4.9480
Azi: 5.0130
Diferență: -1,1477
Ieri: 5.0712
Azi: 5.6906
Diferență: 0,4253
Ieri: 5.6665
Azi: 5.0700
Diferență: -0,8584
Ieri: 5.1139