• Leu / EUR5.2414
  • Leu / GBP6.1754
  • Leu / USD4.5713
Business Internaţional

Peninsula Iberică aprinde lumina. Energia electrică a fost restaurată în proporţie de 90% în Spania şi 95% în Portugalia, după penele de curent masive de luni

Peninsula Iberică aprinde lumina. Energia electrică a...

Autor: Alex Ciutacu

29.04.2025, 10:19 174

Energia electrică a fost restaurată în cea mai mare parte în Spania şi Portugalia, marţi, după ce Peninsula Iberică a fost lovită de pene de curent masive luni, care au dat peste cap viaţa de zi cu zi, potrivit The Guardian.

În Spania, energia electrică a fost restaurată pentru aproape 90% din gospodării până marţi dimineaţă, conform operatorului de reţea REE. De cealaltă parte, în Portugalia, energia electrică a fost restaurată pentru 6,2 milioane din cele 6,5 milioane de gospodării, conform operatorului reţelei.

Penele de curent masive au blocat transportul cu trenul, cu metroul, semafoarele, ATM-urile, conexiunile telefonice şi accesul la internet. Nu a fost stabilită până acum o cauză clară a penelor de curent masive de luni.

Te-ar putea interesa și:

Premierul portughez Luis Montenegro a declarat că sursa evenimentului a fost „probabil în Spania”, în timp ce premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că analizează cauzele posibile şi a avertizat cu privire la speculaţiile din spaţiul public, întrucât acestea pot duce la dezinformare.

Anterior, operatorul portughez de reţea REN a dat vina pe variaţiile extreme de temperatură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2414
Diferență: 0,0057
Ieri:
Azi: 4.5713
Diferență: -0,39
Ieri:
Azi: 6.1754
Diferență: 0,4816
Ieri: